Turiştii răpiţi în Egipt, printre care se află şi o româncă, sunt nevătămaţi

Reactualizat la:
Turiştii răpiţi în Egipt, printre care se află şi o româncă, sunt nevătămaţi
Potrivit autorităţilor egiptene, turiştii răpiţi, printre care se află şi o româncă, sunt nevătămaţi. Oamenii nu au fost maltrataţi şi au la dispoziţia apă şi hrană, au anunţat oficialii egipteni.

Autorităţile egiptene şi sudaneze ştiu unde se află cei 19 oameni, dar, deocamndată, nu vor să rişte operaţiuni pentru recuperarea lor, pentru a nu le pune viaţa în pericol. Totuşi, informaţiile despre acest incident continuă să fie contradictorii, cu toate că au trecut destule zile de la răpire.

Forţele sudaneze au încercuit regiunea deşertică din nordul ţării unde se află cei 19 ostatici, a declarat un reprezentant al ministerului sudanez de externe. El a adăugat că o echipă de negociatori egipteni discută în paralel eliberarea ostaticilor. Deocamdată, autorităţile sudaneze nu iau în calcul varianta unui atac asupra răpitorilor.

Potrivit demnitarului, aceştia sunt de naţionalitate egipteană. Se pare că turiştii ar fi traversat, în mod accidental frontiera, în Sudan, unde ar fi fost jefuiţi de patru indivizi înarmaţi. Incidentul afectează serios imaginea Egiptului. Şeicul Al-Azhar, liderul spiritual de la Cairo, a catalogat răpirea drept un act de trădare şi perfidie, ce încalcă toate normele islamului, mai ales că Ramadan-ul este în plină desfăşurare.

Presa de la Cairo remarcă faptul că această răpire este un fenomen nou, în Egipt. Dacă răpitorii ar fi fost terorişti, victimele ar fi fost deja agresate, chiar ucise, susţin jurnaliştii. Infirmaţiile din zonă sunt în continuare contradictorii. Iniţial, s-a spus că răpitorii ar fi ameninţat că îi vor ucide pe turişti, dacă se va încerca localizarea aeriană a zonei în care au fost duşi. Câteva ore mai târziu, informaţiile au fost infirmate de ministrul Turismului de la Cairo. La Bucureşti, autorităţile române nu au mai comentat nimic.

Ambasadorul României în Egipt a declarat că situaţia celor 19 ostatici este neschimbată, iar autorităţile de la Bucureşti nu au iniţiat nicio negociere cu răpitorii. Părinţii Oanei Calis, românca răpită în Egipt, nu vor să discute cu presa, însă, potrivit unor surse politice, Traian Băsescu ar fi vorbit deja cu familia acesteia.

sursa:Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase