Au dezamorsat bomba înainte de Crăciun

Au dezamorsat bomba înainte de Crăciun
Banii pentru spitalele bihorene au fost suplimentaţi joi, 23 decembrie 2010, de către Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, prin ordin de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

La CAS Bihor au sosit 17,9 milioane lei, bani care ar trebui să acopere parte din datoriile pe care le are această instituţie către spitale, pentru serviciile medicale prestate în perioada septembrie – octombrie – noiembrie anul curent. Inspectorii de la CAS aşteptau joi la prânz să primească fila de buget aferentă sumei de bani alocată de CNAS.
Amintim că spitalele au avut activitate medicală în sumă de 62 de milioane lei şi că, după primirea suplimentării de bani efectuată joi, ar mai trebui încă circa 10 milioane lei, pentru achitarea datoriei CAS către spitale.

Spitalele din Oradea nu au vrut iniţial să semneze act adiţional cu CAS Bihor care le-a oferit bani mai puţini pentru septembrie – noiembrie. Într-un final, unităţile medicale cu paturi din oraş au semnat fiecare actele adiţionale, mai puţin Spitalul Pelican şi Spitalul Judeţean. Acesta din urmă, este cea mai mare unitate cu paturi din judeţ, dar şi spitalul care înghite cei mai mulţi bani şi prin urmare şi cheltuielile cele mai mari.

După primirea suplimentării de bani, e posibil ca cele două unităţi să semneze şi ele actele adiţionale cu CAS, iar sumele să le folosească pentru plata furnizorilor care le aprovizionează cu medicamente şi materiale sanitare necesare pacienţilor. Rămâne de văzut şi când va fi primită şi ultima diferenţă de bani, de circa 10 milioane lei pe care CAS trebuie să o mai dea spitalelor pe aceleaşi trei luni.

O.Ş.

Spitalele din Oradea dau în judecata Casa de Asigurari de Sanatate

Spitalele, bagate în colaps?

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !