Update PDL şi PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură

Update  PDL şi PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură
PDL şi PSD ameninţă Guvernul Tăriceanu cu moţiunea de cenzură, motivele celor două partide fiind însă diferite. PDL va iniţia o astfel de moţiune dacă Executivul nu va anula taxa de primă înmatriculare iar PSD ar putea recurge la această soluţie pentru a declanşa alegeri anticipate.

PDL va iniţia o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, dacă Executivul nu va anula taxa de primă înmatriculare, a anunţat, marţi, la Cluj-Napoca, liderul formaţiunii, Emil Boc.

“Dacă Guvernul nu va ţine cont de poziţia Camerei Deputaţilor, sancţiunea politică aferentă poate fi numai moţiunea de cenzură. Ori pleacă Tăriceanu, ori pleacă taxa”, a spus Boc.

El a afirmat că va conta pe sprijinul celor 158 de deputaţi care au votat moţiunea simplă, precum şi pe “bunul simţ” al celorlalţi parlamentari.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, moţiunea simplă “Anulaţi taxa de primă înmatriculare”, cu 158 de voturi “pentru”, 89 de voturi “împotrivă” şi 7 abţineri.

Guvernul va lua în considerare elementele incluse în moţiunea simplă adoptată de Camera Deputaţilor referitoare la taxa auto şi va prezenta o nouă propunere privind formula de calcul, a declarat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu, acuzând totodată PDL de un discurs demagogic şi populist.

O moţiune de cenzură a PSD, în cazul în care la Consiliul Naţional al partidului de vineri se va decide iniţierea unui astfel de demers, ar putea fi depusă la Parlament la începutul săptămânii viitoare, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din formaţiunea social-democrată.

Sursele citate au relatat că, dacă la Consiliul Naţional al partidului de vineri se decide iniţierea unei moţiuni de cenzură în urma poziţiei exprimate de UDMR asupra independenţei Kosovo, luni sau marţi moţiunea ar putea fi depusă la Parlament.

Membrii Biroului Permanent au ajuns la concluzia că moţiunea de cenzură, dacă se va ajune la o decizie în acest sens din partea Consiliului Naţional, trebuie să vizeze declanşarea alegerilor parlamentare anticipate şi nu un joc politic prin care PNL să fie înlocuit de PDL.

Liderii PSD au calculat şi numărul de voturi necesar pentru ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament, declarându-se convinşi că, dacă se va ajunge la moţiune, aceasta va trece prin voturile date de PSD, PDL şi PRM.

Surse din partid au relatat că, în cazul în care premierul Călin Popescu Tăriceanu va decide scoaterea miniştrilor UDMR din Guvern, există premise pentru renunţarea la iniţierea moţiunii de cenzură.

Aceleaşi surse au arătat că, dacă premierul nu va renunţa la UDMR, iar Consiliul Naţional decide iniţierea moţiunii, textul acesteia ar putea fi depus la Parlament chiar la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil marţi.

În şedinţa extraordinară a Biroul Permanent de marţi, după mai bine de trei ore de discuţii, s-a ajuns la o unanimitate a opiniilor în ceea ce priveşte iniţierea moţiunii.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, potrivit unor surse participante la discuţii, că, în cazul în care Consiliul Naţional va decide că este oportună depunerea moţiunii de cenzură, va sprijini demersul, dar a pledat pentru prudenţă în luarea acestei decizii.

Pe de altă parte, liderii PSD au luat în discuţie modalitatea în care s-ar putea organiza alegerile anticipate dacă se ajunge la o eventuală moţiune de cenzură care să aibă şi succes în Parlament.

Surse din partid au arătat că există deja un acord între principalele partide pe marginea proiectului de lege privind introducerea votului uninominal, astfel încât există premise reale pentru adoptarea acestuia de către Parlament în timp util.

Potrivit surselor citate, pe acest subiect s-a degajat soluţia ca decupajul colegiilor uninominale, unul dintre aspectele esenţiale rămase în suspensie după discuţiile dintre partide şi Asociaţia ProDemocraţia, să se facă prin hotărâre de Guvern, în urma propunerilor unei comisii formate din reprezentanţi ai tuturor partidelor. În acest mod, s-ar evita suprapunerile de fief-uri electorale în ceea ce priveşte stabilirea colegiilor uninominale.

Sursele respective au mai menţionat că, în cazul în care se ajunge la iniţierea moţiunii de cenzură, parlamentarii PSD ar putea fi uşor convinşi să o voteze, întrucât, în cazul alegerilor pe baza votului uninominal, partidul ar avea nevoie de peste 400 de candidaţi, câte colegii vor fi, deci toţi parlamentarii vor avea garanţia că vor candida, ceea ce va implica şi o mobilizare a lor.

El a arătat că poziţiile exprimate în dezbaterile parlamentare au relevat că partidele fie se opun taxei auto, fie solicită o regândire a propunerii, excepţie făcând un singur partid, şi anume PDL, care a avut doar “un discurs populist şi demagogic”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !