10 ani de la ultima promovare

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
5Comentarii
10 ani de la ultima promovare
În 18 iunie 2003, echipa orădeană învingea Oţelul Galaţi după un baraj electrizant.

FC Bihor și-a propus de multe ori în ultimii ani să ajungă în Liga 1, însă ultima promovare datează din 18 iunie 2003. Exact în urmă cu zece ani, 20.000 de suporteri bihoreni umpleau până la refuz stadionul care între timp a primit numele lui Iuliu Bodola.

FC Bihor promova în prima ligă după barajul câştigat cu Oţelul Galaţi. După 1-2 în tur, orădenii au câştigat cu 3-1 cu un „gol de aur” marcat de Vrăjitoarea în minutul 91. Şi celelalte două reuşite i-au aparţinut lui „Vrăji” ’70 şi 81, după ce V. Tănase deschisese scorul în minutul 28.

În acel meci istoric pentru FC Bihor antrenorul Ionuț Popa a mizat pe următorii jucãtori: Rotaru – Fl. Lazăr, Zaha, Cr. Munteanu – Gado (’62 Mihuţ), Naidin (’63 Fele), Dumitra (căpitan), Fl. Călin (’67 Lungan), Sfîrlea – Csehi, Vrăjitoarea. Pe bancă au mai luat loc Mârne – Dianu, Măuţă şi Siminic.

A fost o promovare efemeră pentru că după doar un sezon, FC Bihor, denumită FC Oradea atunci, a retrogradat.

„Atmosferă incredibilă”

Dintre artizanii promovării doar Cristi Munteanu a evoluat constant în Liga 1 și în sezonul trecut pentru FC Brașov, în timp ce Gado a fãcut parte din lotul lui CSMS Iași. În rest, unii s-au retras (Rotaru, Csehi, Lungan, Fl. Călin sau Vrăjitoarea), iar alții au fãcut pasul înapoi și joacă în eșaloane inferioare: Mihuț și Sfîrlea la Gyula în Liga a III-a din Ungaria, Fele la Valea lui Mihai în Liga a IV-a sau Dumitra la CSU Partium in Liga 5, în timp ce Lazăr tocmai şi-a încheiat contractul cu „roş-albaştrii”.

Eroul de atunci, Bogdan Vrăjitoarea s-a stabilit la Craiova, dar nu mai are nicio legătură cu fotbalul, după ce a cochetat o perioadă cu antrenoratul. Spune că pentru el Oradea rămâne un loc special. „FC Bihor a fost şi rămâne echipa unde m-am simţit foarte bine. Promovarea din 2003 are un loc important în sufletul meu. A fost ceva unic, cel mai frumos moment al carierei mele. Atmosfera a fost incredibilă cu 20.000 de oameni în tribune. Am avut o echipă bună, drept dovadă că toţi au jucat în Divizia A şi după ce a retrogradat Bihorul. Un antrenor care a gestionat foarte bine returul de campionat şi cele două meciuri de baraj. A fost şi o conjunctură favorabilă. Meritul pentru aceea promovare este al tuturor celor care au fost implicaţi. Nu îmi vine să cred că au trecut deja zece ani…toate sunt amintiri frumoase”, ne-a declarat Vrăjitoarea.

ÎNTRE PROMOVARE ȘI RETROGRADARE

În sezoanele care au urmat vizitei de un an în Liga 1, FC Bihor a avut tot timpul obiective importante. Când nu a atacat promovarea a avut probleme cu salvarea de la retrogradare.

Parcursul echipei din 2004 până în 2013:

2004/2005 – locul 3

2005/2006 – locul 2, echipa a participat la un baraj în 3 cu Forex Brașov și Unirea Urziceni, dar a ratat promovarea

2006/2007 – locul 13

2007/2008 – locul 8

2008/2009 – locul 10

2009/2010 – locul 9

2010/2011 – locul 2, echipa a promovat dar nu a primit licența.

2011/2012 – locul 8

2012/2013 – locul 7

 

Taguri: ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor