10% dintre directori schimbaţi

De Crina Dobocan
19Comentarii
10% dintre directori schimbaţi
© Foto: emanuilgojduoradea.ro
O parte dintre directorii şcolilor şi liceelor din Oradea şi din judeţ, schimbaţi.

10% dintre directorii şcolilor şi liceelor din Oradea şi din judeţ au fost schimbaţi, mai puţin cei patru care au făcut parte din comisia de bacalaureat de la Colegiul Tehnic ,,Unirea’’ Ştei, unde în sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat 108 elevi au fost eliminaţi din examen pentru copiat. Deciziile de prelungire cu un an a mandatelor directorilor Dan Ispas (Colegiul Tehnic ,,Ioan Ciordaş Beiuş), Balog Emoke (Şcoala Gimnazială nr. 1 Uileacu de Beiuş) şi Cristian Aurelia (Şcoala Gimnazială din Finiş) au fost semnate de noul inspector şcolar general Alin Novac-Iuhas, proaspăt numit de ministrul Educaţiei la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Asta în ciuda faptului că înainte să fie demis, prof. Nicolae Avram a propus schimbarea lor.

Singura care nu a mai acceptat prelungirea mandatului la Liceul Tehnologic Popeşti a fost Viorica Maghiar, vicepreşedinte în Comisia de Bacalaureat din Ştei, care a preferat să se întoarcă la catedră, în locul său fiind numit prof. Marius Imbuzan.

Ceilalţi directori au fost schimbaţi pentru că unii s-au pensionat, iar alţii au ales să se întoarcă la catedră. Astfel, la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu’’ din Oradea locul Lilianei Baco a fost luat de adjuncta sa, Liana Papagiannis, în locul său fiind numită fostul inspector de limbi moderne, Anca Mile. Totodată, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr’’, în locul profesorului Ioan Micu, care s-a pensionat, a fost numit profesorul Gheorghe Tirla, fostul director al Şcolii Gimnaziale „Lucreţia Suciu’’, locul său fiind luat de Ramona Cornelia Olariu. O altă schimbare s-a produs la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan’’ din Oradea, unde adjuncta Mihaela Miron Avram a devenit director prim, iar locul său a fost luat de Szecsasky Eniko.

Nici şcolile maghiare nu au fost scutite de schimbări. Astfel la Liceul Teoretic Ady Endre, director este Vad Martha (fostul director al Liceului Petofi Sandor din Săcuieni) în locul celei care a ales să demisioneze, Toth Martha.  Liceul Petofi Sandor din Săcuieni va fi acum condus de Szabo Csilla. Şi la Liceul Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsanna” Oradea s-au făcut schimbări. Aici, în locul fostului director Szabo Zsuzsanna a fost pusă Zsiro Anika.

O astfel de schimbare s-a făcut la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea, unde fosta adjunctă Carmen Ilisie a devenit director, iar adjunct, profesoara Elena Erdely.

În judeţ s-au făcut schimbări la şcolile din Săcuieni, Roşiori, Budureasa, Şerani, Curăţele, Suplacu de Barcău, Vîrciorog. Noii directori vor rămâne pe funcţii până la organizarea unui concurs de către Ministerul Educaţiei.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor