100.000 de lei pentru Serbările Cetăţii Oradea

7Comentarii
100.000 de lei pentru Serbările Cetăţii Oradea
Evenimentul are ca ţină crearea unei atmosfere de târg medieval în Cetate: vor fi prezenţi 150 de cavaleri, meseriaşi, meşteşugari cu perechile lor cu tot.

Suspendat în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare a Cetăţii, festivalul dedicat complexului monumental revine în agenda orădeană, organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) împreuncă cu administraţia Cetăţii.

Se va derula în perioada 29 iunie – 3 iulie şi se va întinde în toate curţile interioare ale cetăţii. Evenimentul a fost prezentat de Mihai Jurcă, directorul APTOR şi de Gabriela Arghiroiu, şef serviciu management Cetatea Oradea. Jurcă a spus că Primăria contribuie cu 100.000 de lei la organizare, restul de finanţare fiind asigurat din sponsorizări.

Ateliere

În cadrul festivalului vor fi organizate ateliere meşteşugăreşti, ateliere pentru copii, tarabe cz produse meşteşugăreşti, bătălii medievale, teatru, jonglerii cu foc, concerte, expoziţii şi evenimente care vor face mai vizuală istoria cetăţii.

De 1 iulie, cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului, se va desfăşura o paradă a trupelor medievale pe tronsonul str. Republicii – Piaţa Unirii – Parcul 1 Decembrie – Cetatea Oradea.

Concerte

În ceea ce priveşte concertele, pe scenele amenajate în Cetate, publicul îi va putea asculta pe Dan Andrei Aldea şi invitaţii săi, pe Marian Filip şi trupa Taxi, iar duminică, 3 iulie, vor intra pe scenă trupa NOR şi Baby Elvis. Concertele live vor fi urmate de spectacole de lasere şi jonglerii cu focul. După lăsarea serii, la ora 21:30, pe pereţii Palatului Princiar din Coprul A au loc proiecţii 3D dedicate istoriei oraşului Oradea şi cetăţii.

Lume, lume!

„Elementul de noutate al festivalului este faptul că, pentru a asigura o atmosferă medievală, peste 150 de persoane îmbrăcate în costume medievale se vor plimba în aceste zile în Cetate, iar festivalul din 30 iunie va fi anunţat şi de un toboşar în mai multe locaţii din oraş. Invităm cu această ocazie toţi orădenii şi turiştii să ne viziteze şi să retrăiască istoria acestei cetăţi”, a anunţat Mihai Jurca.

Promovarea pentru turişti a Cetăţii s-a făcut prin hoteluri – Jurcă zice că în fiecare cameră de hotel va fi plasat un fluturaş cu programul serbărilor. Ca noutate, pentru băştinaşii de pe Criş şi pentru cei din Felix, promovarea se va face medieval, pe principiul „Lume, lume!”. Toboşarul oficial al Cetăţii Sighişoara a fost tocmit să se ocupe de această sarcină prin cartierele orădene.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor