100 de vagoane de tren moderne pentru călători

De Dan Birta
5Comentarii
Trenurile vor avea WIFI şi climă
Trenurile vor avea WIFI şi climă
În curând, amatorii călătoriilor cu trenul ar putea circula cu vagoane moderne, dotate cu internet şi aer condiţionat.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunţat, săptămâna trecută, că va investi 300 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru achiziţia a 100 de vagoane de călători de ultimă generaţie. „Autoritatea pentru Reformă Feroviară va demara procedura de achiziție a materialului rulant începând cu luna septembrie. Acestea vor fi de nouă generație, dotate cu WIFI și aer condiționat”, a declarat Marian Păun, președintele Autorităţii de Reformă Feroviară.

Beneficiarii vagoanelor moderne vor fi operatorii care vor câştiga licitaţiile pe anumite trasee. Este vorba de CFR Călători, dar şi de operatorii privaţi.

Circa 15.000 de români circulă zilnic cu trenul. Potrivit TVR.ro, în prezent, din cele 1.200 de vagoane ale CFR Călători, doar zece sunt dotate cu internet, iar 800 au sisteme de climatizare. CFR Călători are în dotare în prezent peste 1.400 de locomotive şi vagoane. Vechimea medie a acestora este de 25 de ani, ultimele achiziţii de material rulant făcându-se în 2011.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor