100 km de drumuri finantate cu sprijinul UDSCR

100 km de drumuri finantate cu sprijinul UDSCR
Brusturi, Derna, Sacalasău şi Popeşti vor avea drumuri mai bune.

Este rezultatul colaborării deputatului Adrian Merka cu ministerul condus de Elena Udrea. În urmă cu câteva zile au fost avizate pozitiv proiecte care vizează îmbunătăţirea stării drumurilor în mai multe localităţi. Acestea se derulează prin „Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii este unul dintre programele derulate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului care vor permite accelerarea investiţiilor şi transformarea condiţiilor de trai din România, încearcând să respecte nevoia acută de infrastructură resimţită în numeroase zone ale ţării.

Acesta este motivul pentru care Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România împreună cu autorităţile publice locale din mai multe localităţi în care există slovaci şi cehi au făcut toate eforturile pentru ca obiective de interes local să devină finanţabile”, se arată într-un comunicat al deputatului Adrian Merka.

Beneficiarii

Drumurile care vor fi îmbunătăţite prin acest proiect sunt: drumul comunal 136 Picleu-Varăsău – comuna Brusturi, drumul comunal 116 Derna -Sacalasău dar şi străzile comunale din satul Derna – comuna Derna, străzi şi uliţe din comuna Popeşti (satele Budoi, Vărzari, Voievozi).„Este vorba de obiective extrem de importante pentru locuitorii din zonă şi acestea urmează să fie introduse cu pachetul de obiective ce vor fi scoase la licitaţie, pentru a deveni proiecte reale”, consideră parlamentarul.

În urmă cu un timp, parlamentarul UDSCR a obţinut aviz favorabil pentru obiective precum: drumul comunal 168 Lungaşu de Jos – Termezeu, dar şi pentru drumurile comunale din comuna Şinteu, judeţul Bihor. „Mulţumesc pe acestă cale primarilor din localităţile mai sus menţionate pentru demersurile făcute şi susţinerea administrativă de care au dat dovadă”, a ţinut să spună Adrian Merka, preşedintele Slovacilor şi Cehilor din România.

FactBOX:

Drumuri finanţate cu aportul UDSCR

-Derna-Sacalasău- 3,5 km

-drumuri în Derna: 3 km

-drumuri în Popeşti: 13 km

-Brusturi-Vărăşani: 2,5 km

-drumuri în Şinteu: 12 km

-Lugas-Termezeu: 12 km

-Sălaj 24 km

-Timiş: 20km

-Caraş- 20Km

-Mehedinţi: 12 km

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase