1000 de elevi în bănci la LT Vadu Crişului

1000 de elevi în bănci la LT Vadu Crişului
Luni dimineaţa la orele 9,30 şi -a deschis porţile si Colegiul Tehnic Nr. 1 din Vadu Crişului. In acest an şcolar, aproape 1000 de elevi vor frecventa orele de curs la această instituţie.

La una din cele mai renumite şcoli de pe Valea Crişului Repede deschiderea anului scolar a început cu intonarea imnului naţional, urmat de slujbele religioase oficiate de preoţii tuturor cultelor. Iată-ne astazi în faţa unui nou început! E o zi importantă, în aceste momente copiii au prioritate. Într-un sistem educaţional care merge spre descentralizare nu mai putem sta pasivi să asteptăm ca cineva de sus să ne rezolve toate problemele.Trebuie ca şi noi profesorii, părinţii şi elevii să ne implicăm în mod activ pentru dezvoltarea şcolii”, spus prof. Reții Lucian, directorul şcolii.

vad3

Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crisului, a mulţumit părinţilor şi elevilor ca au ales CT Vadu Crişului şi celor care au făcut eforturi ca procesul de învăţământ la Şcoala din Vadu Crişului să înceapă în condiţii optime. „La Vadu Crişului se face şcoală pentru că sunt cadre didactice bine pregătite. Sunt fericit că Vadu Crişului a prins din nou viaţă”, a spus printre altele primarul Cosma. Cei prezenti au mai fost salutati de catre Maier Zoltan, directorul adjunct al Colegiului.„ A fost o plăcere în această dimineaţă să privesc feţele zambitoare ale elevilor dar şi ale colegilor care împreună aşteaptă începutul noului an şcolar.Mi-aş dori să consideraţi şcoala drept a doua voastră casă, s-o îngrijiţi şi s-o remodelaţi după imaginaţia şi personalitatea voastră”, s pus directorul adjunct.

vad1



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase