101 misiuni în doar două zile

2Comentarii
101 misiuni în doar două zile
Weekend-ul 19-20 martie a fost unul extrem de aglomerat pentru pompierii de la ISU Crișana. 

Cele mai multe intervenții, 71, au fost pentru acordarea primului ajutor calificat.

„În perioada 19 – 20 martie, forţele şi mijloacele de intervenţie ale unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au desfăşurat 101 misiuni, dintre care: 71 intervenţii ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă (63 intervenţii la cazuri medicale şi opt la accidente rutiere), patru operaţiuni de stingere a incendiilor, o intervenţie pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi 25 de misiuni de verificare în teren a obiectivelor, precum şi de instruire şi educaţie preventivă a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă”, informează purtător de cuvânt ISU Crișana, Camelia Roșca.

49 de controale

În cursul săptămânii 14-20 martie, cadrele Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au efectuat 49 activităţi  de control la instituţii, operatori economici şi localităţi,  în cadrul cărora au depistat 363 de încălcări ale normelor care reglementează activitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă, 122 dintre acestea fiind înlăturate pe timpul controalelor. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 260 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 238 avertismente şi 22 amenzi în valoare de 97 000 lei.
pompieri maicute oradea

În perioada menţionată, Inspecţia de Prevenire a organizat şi desfăşurat 48 exerciţii de alarmare şi evacuare în caz de incendiu şi 78 instruiri cu personalul de pe locul de muncă şi cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul instituţiilor,  operatorilor  economici şi al localităţilor, precum şi activităţi de informare preventivă în cadrul unităţilor de învăţământ.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor