11 milioane de euro pentru tinerii fermieri

De Simona Drimbău
11 milioane de euro pentru tinerii fermieri
Solicitanţii trebuie să aibă vârsta până în 40 de ani şi să instaleze ca unic şef al exploataţiei agricole.

De la 1 august tinerii care doresc să se mute la ţară pot accesa fonduri nerambursabile. Pentru această sesiune sunt alocaţi nu mai puţin de 11 milioane de euro. Procesul de instalare a tânărului fermier presupune mai multe etape care trebuie respectate. Astfel, pentru putea accesa bani în cadrul submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, solicitanţii trebuie să aibă vârsta până în 40 de ani şi să instaleze ca unic şef al exploataţiei agricole.

Exploataţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: dimensiune economică cuprinsa între 12.000 – 50.000 SO; înregistrată ca microintreprindere/ intreprindere mică şi să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol şi/ sau în Registrul exploataţiilor ANSVSA.

Etape

Procesul de instalare a tânărului fermier se desfăşoară în trei etape. Prima etapă cuprinde înregistrarea tânărului fermier la Oficiul Registrului Comerţului ca microintreprindere/intreprindere mică, având pentru prima dată obiect de activitate în domeniul agricol, cu maximum 24 de luni înaintea depunerii Cererii de finanţare. Înscrierea la APIA şi/ sau Registrul Exploataţiei de la ANSVSA/ DSVSA a exploataţiei deţinute sub entitatea economică prin care solicită sprijin se face în acelaşi termen de maximum 24 de luni.

Aceasta etapă trebuie să fie încheiată înaintea depunerii Cererii de finanţare pentru această submăsură.
În cea de a doua etapă se depune cererea de finanţare însoţită de Planul de afaceri şi documentele obligatorii precum şi documentele anexă.

Implementarea Planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult nouă luni de la data deciziei de acordare a sprijinului.

Înaintea solicitării celei de-a doua tranşe de plată, beneficiarul trebuieă să facă dovada creşterii performanţelor economice ale exploataţiei, prin comercializarea producţiei proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranşe de plată.

A treia etapă este cea instalare a tânărului fermie. Instalarea este considerată finalizată în momentul implementării corecte a Planului de afaceri – acordarea celei de-a doua tranşe de plată. Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la data încheierii instalării.

În cazul în care o exploataţie se preia de la propria persoană fizică, aceasta trebuie să preia integral exploataţia agricolă deţinută, fără a primi punctaj la selecţie. De asemenea, preluarea unei exploataţii de la soţ/soţie trebuie să fie integrală şi nu beneficiază de punctaj la selecţie. Este interzisă terţilor folosinţa sau administrarea exploataţiei agricole beneficiară de sprijin.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !