110 ani de la primul botez al bisericii

1Comentariu
Fanfara bisericii FOTO:I.H.
Fanfara bisericii FOTO:I.H.
Biserica Baptistă din Vadu Crişului s-a umplut duminică cu enoriaşi din comună şi din localităţile apropiate.

Cei prezenţi au fost salutaţi de pastorul local Buzlea Ionel, apoi programul a fost prezentat de către Pop Florian, responsabilul bisericii. Din prezentarea istoricului Daniel Nistor am aflat că primele date statistice pentru Vadu Crişului cu referire la religii le avem în anul 1828 când din 181 de case, 1175 locuitori, 887 erau catolici, ortodocşi 5, protestanţi 227, mozaici 6. În preajma înfiripării şi dezvoltării iniţiale a religiei baptiste în localitate, avem date de la un recensământ din anul 1910. Baptiştii nu au fost trecuţi distinct, fiind consemnaţi la alte religii. Apar trecuţi 7 baptişti, dar din datele oficiale ale bisericii avem la data aceasta 18 membri plus câţiva aparţinători.

Primul credincios baptist din localitate a fost fratele Péntek István, care s-a mutat în anul 1903 din localitatea Feketetó (azi Negreni, jud. Cluj) în Vadu Crişului, împreună cu şoţia sa şi cei şase copii al lor.

Construirea primei clădiri a bisericii baptiste din Vad a fost începută în anul 1910 şi un an mai târziu, în anul 1911 porţile Casei Domnului s-au deschis. De acum numărul membrilor a început să crească, curând biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare şi fraţii au fost nevoiţi în anul 1926 să extindă cladirea. Anul 1923 este data naşterii corului în biserică, iar anul 1925 este data înfiinţării fanfarei.În data de 5 iulie 1993 au fost demarate lucrarile de construcţie a unei noi clădiri în centrul comunei, pe locul unde fusese sinagoga evreiească pe vremuri.

Azi, în 2015, lângă stâlpul de aducere aminte pe care scrie 110 ani de istorie baptista la Vadu Crisului, ne uitam în spate cu reverinţă şi preţuire pentru cei ce au fost poate străbunicii, bunicii ori părinţii noştri şi spunem din toata inima: Lăudat să fie Domnul, căci el face minuni mari!
Cei prezenţi am mai fost salutaţi şi de preoţii celorlalte culte din localitate.

Ioan Hasas



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor