117 competitii DJST in 2011

117 competitii DJST in 2011
DJST Bihor va organiza în anul 2011 nu mai puţin de 117 competiţii, un număr superior faţă de anul trecut.

„Prioritate vor avea în continuare competiţiile de mare tradiţie, cu vechime în oraşul şi judeţul nostru şi bineînţeles, Campionatul European de baschet junioare, una dintre cele mai importante competiţii sportive organizate în oraşul nostru în ultimele două decenii. Noi ne-am făcut un obicei din a nu refuza nicio solicitare de sprijin din partea noastră, indiferent de ramura sportiva. La fel am procedat şi în acest an. Sperăm să beneficiem în 2011 de un buget suficient pentru a susţine toate cele 117 competiţii programate”, a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă directorul executiv al DJST Bihor, Sorin Buhaş.

Bugetul instituţiei diriguitoare a sportului bihorean pentru anul 2011 nu a fost încă definitivat. Una competiţiile care urmează în perioada imediat următoare este Campionatul Naţional de cros pentru seniori, tineret, juniori I şi juniori II, care va avea loc la 3 martie, la Băile Felix.

G.N.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase