122 de candidati s-au retras din examen

De Crina Dobocan
122 de candidati s-au retras din examen
96 dintre candidaţii prezenţi la titularizare au invocat motive personale, iar 26 probleme medicale.

Examenul de titularizare s-a desfăşurat, joi, în 55 de centre constituite la nivelul judeţului Bihor.

Doar 1.221 din cei 1.702 candidaţi înscrişi s-au prezentat la concurs.

„Această diferenţă dintre numărul de înscrieri şi numărul de participanţi se datorează faptului că în prima fază candidaţii s-au înscris la mai multe centre de concurs în care şi-au susţinut şi inspecţia la clasă, urmând apoi să decidă centrul în care vor susţine proba scrisă”, a arătat Claudiu Damian, consilier comunicare în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Pentru acest an, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a scos la concurs 974 de posturi, din care 284 titularizabile.

Cele mai căutate discipline de concurs, în funcţie de numărul candidaţi înscrişi, au fost „Limba şi literatura română – elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală” (240), aplicate disciplinelor din învăţământul primar (învăţători) şi „Limba şi literatura română – pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii” – 140 (educatori).

85 de candidaţi au optat pentru proba scrisă la disciplina „Limba şi literatura engleză” (profesori).

„Candidaţii au primit câte două subiecte, ambele fiind obligatorii, iar timpul de lucru efectiv a fost patru ore. Din numărul total al candidaţilor prezenţi s-au retras 96,70, motivând probleme personale, iar 26 probleme medicale”, a mai precizat Claudiu Damian.

Rezultatele vor fi afişate în 7 august, iar înregistrarea contestaţiilor se va face în perioada 7-8 august 2012. Afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 10 august 2012.

Repartizarea pe posturi a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 se va realiza, la nivelul centrelor de concurs, în data 13 august 2012, iar a candidaţilor care au obţinut cel puţin 5, în data de 16 august 2012.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase