13 familii au fost evacuate din comuna Cârlibaba

Inundaţii în judeţul Suceava. 13 gospodării din comuna Cârlibaba au fost inundate, după ce râul Bistriţa a crescut în câteva ore foarte mult, depăşind debitul normal. Autorităţile spun că pericolul nu a trecut şi că dacă este nevoie, vor evacua şi restul populaţiei.

În ciuda pericolului, sinistraţii au rămas pe lânga gospodării încercând sa mai salveze ce se mai poate.

“Apa a intrat şi de un metru în case, ieşea şi pe geam, prin spate pe la bucătărie. A inundat tot, alimente, hrană, tot ce a fost. Mobilă, telefon, tot ce am avut”, povesteste o locatara.  ”Acte, tot, au rămas în casă, acum cu barca au scos găinile şi vitele, pe băiatul meu l-a luat fratele meu în braţe şi la dus la soacra lui”.

Pentru a scăpa de pericolul de pe rîul Bistriţa, pirotehniştii suceveni vor să dinamiteze zonele cu acumulări imense de gheaţă.

“Vom încerca să dinamităm podul de gheaţă şi să introducem apa înapoi în albie”, explica Gheorghe Tironeac, primar Cârlibaba. 

“Sunt 13 case afectate, apa a ajuns până la un metru şi jumătate în case şi există posibilitatea desprinderii sloiurilor de gheaţă şi deplasarea acestora care ar putea afecta locuinţele”, a declarat Lucel Lulciuc, inspector- şef ISU Suceava.

O primă estimare arată că, din cauza sloiurilor de gheaţă de pe râurile din bazinul Dornelor, aproximativ 50 de case din Cârlibaba, Breaza, Dorna Arini, Fundu Moldovei şi Argestru au fost deja inundate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase