13 nuntaşi spitalizaţi

7Comentarii
13 nuntaşi spitalizaţi
Ghinion pentru 13 nuntaşi, care au ajuns la spitalul din Beiuş după ce s-au intoxicat cu mâncare.

Conform inspectorilor sanitari, 13 persoane cu vârsta între 15 şi 45 de ani prezente la o nuntă, la Draganesti, au servit aperitivul şi după câteva ore li s-a făcut rău. Nuntaşii au acuzat dureri de burtă, vomă, diaree, febră şi dureri de cap. Doi dintre ei au chemat Ambulanţa, iar restul s-au prezentat singuri la Spitalul Beius. „Nuntaşii au forme medii de enterocolită şi nu s-a impus transferul lor la Oradea”, a informat dr. Marius Pârcioagă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor. El a precizat că inspectori sanitari şi de la Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Bihor s-au deplasat la Drăgăneşti pentru a afla exact cauza îmbolnăvirii la nunta care a reunit cam 300 de participanţi. Petru Marius Dărău, directorul medical al Spitalului din Beiuş, a precizat, la rândul său, că toţi nuntaşii internaţi au fost stabilizaţi, dar au rămas internaţi pentru observare, întrucât mai au stări febrile.

Reamintim că un alt caz grav de toxiinfecţie alimentară a afectat în luna mai 11 membri a două familii bihorene. În urma complicaţiilor survenite, a decedat pe 24 mai o fetiţă în vârstă de cinci ani. Ancheta derulată atunci de DSV şi DSP Bihor a indicat că toxiinfecţia s-a datorat unei prăjituri gătite cu ouă cumpărate dintr-o piaţă orădeană.

O.Ş.

Fetiţă de cinci ani decedată inexplicabil



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor