140 de ani de cand s-a pus temelia muzeelor din Timisoara

De S.P.D.
Fantana de la Castelul Huniade
Fantana de la Castelul Huniade
Oameni ale căror destine, profesii sau pasiuni sunt legate de viaţa muzeelor timişorene s-au întâlnit în Sala Barocă pentru a sărbători 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Istorie şi Arheologie din Banat.

Muzeografi, arheologi, etnografi, experţi ai artelor sau ai ştiinţelor naturii, scriitori, artişti, colecţionari sau, pur şi simplu, timişoreni mândri de patrimoniul muzeal al urbei, au participat, vineri, la aniversarea societăţii care a stat la baza tuturor colecţiilor din care s-au născut muzeele de astăzi ale Timişoarei. Au fost evocate, cu admiraţie, personalităţi care au amprentat decisiv existenţa acestor instituţii, precum Ormos Sigismund, Berkeszi Istvan, Dionisie Linţia, Emanuil Ungureanu, Ioachim Miloia, Aurel Ciupe, Marius Moga şi Florin Medeleţ.

„Încă din primii ani de existenţă ai Societăţii de Istorie şi arheologie, colecţiile au ocupat cu repeziciune spaţiile puse la dispoziţie. Chiar din primul deceniu de colectare, încăperile clădirii Wellauer s-au dovedit insuficiente, a fost reconstruită clădirea care astăzi găzduieşte Biblioteca Academiei. Şi acest spaţiu a fost repede ocupat cu colecţiile muzeului care creşteau spectaculos. O soluţie temporară a fost amenajarea expoziţiilor în perioada interbelică în actuala clădire a Operei din Timişoara. Dar sediul firesc al muzeului, în clădirea Castelului Huniade, a putut fi amenajat abia în 1948.

Trebuie menţionat că Muzeul Banatului a avut un rol deosebit în salvarea Bastionului Theresia de la demolare. (…) În prezent, restaurarea Castelului Huniade a făcut necesară închiderea expoziţiilor permanente ale muzeului. Birourile au fost mutate în bastionul Theresia, iar depozitele au fost păstrate în aripa sudică a castelului. Finalizarea acestor lucrări de anvergură de restaurare şi relansarea într-o locaţie adecvată a laboratorului regional de conservare şi restaurare rămân deziderate de împlinit în anii următori”, a declarat, la eveniment, Dan Leopold Ciobotaru, directorul Muzeului Banatului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !