141 milioane de euro fermierilor bihoreni

De Simona Drimbău
Cristian Buzlea alături de câţva beneficiari ai PNDR
Cristian Buzlea alături de câţva beneficiari ai PNDR
827 de tineri fermieri bihoreni au beneficiat de sprijin financiar în cadrul măsurii de instalare la ţară a tinerilor.

1.679 de proiecte în valoare de 141 milioane de euro au fost contractate de fermierii bihoreni în cadrul programului PNDR. „Având o dinamică permanentă noi avem încă proiecte atât pe măsura 4.1 cât şi pe măsura 6.3, 6.4 în procedura de evaluare. Ne străduim ca până în luna februarie, când se va deschide nouă sesiune de depuneri de proiecte, să închidem toate aceste evaluări”, a precizat Cristian Buzelea, directorul OJFIR Bihor.

Aceste date situează judeţul Bihor pe primul loc la nivel regional.

„Încă la nivel naţional nu s-a făcut o simulare, dar sunt convins că ne vom situa între primele trei judeţe în ceea ce priveşte numărul de contracte şi valoarea acestora”, a punctat directorul OJFIR Bihor.

Conform reprezentantului instituţiei interesul ridicat al bihorenilor în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene prin măsurile derulate în PNDR este determinat de mai mulţi factori. Unul dintre aceştia este începutul cu dreptul. Bihorul şi în celelalte programări a avut printre cele mai multe proiecte depuse, puterea exemplului contând foarte mult. Dacă în Maramureş, Harghita sau alte judeţe nu sunt consultanţi, în Bihor sunt peste 60 de firme care scriu aceste proiecte, care se găsesc nu numai în zona urbană, mai nou aceste firme activează şi în mediul rural. Şi nu în ultimul rând, un factor care a dus la existenţa unui număr mare de beneficiar a fost promovarea şi întâlnirile avute de reprezentanţii OJFIR cu potenţialii beneficiar, întâlniri care au avut loc pe întreg teritoriul judeţului.

Măsuri apreciate

O măsură care s-a bucurat de succes în rândul fermierilor bihoreani a fost 6.3 -Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici de familie. În cadrul acestei submăsuri au fost depuse nu mai puţin de 600 de contracte în valoare de 9 milioane de euro.

Submăsura 6.4 prin care sunt finanţate proiectele de investiţii în activităţi neagricole derulate în mediul rural, măsură care vine să dezvolte zona rurală, a trezit de asemea interesul bihorenilor care au depus 55 de contracte însumând 9,4 milioane euro. Aproape jumătate din aceste proiecte au fost pe contrucţia de agropensiuni.

Măsura 7.2 Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică a încurajat UAT-urile în a investi în contrucţia de drumuri, de canalizare sau de grădiniţe şi after school. În Bihor sunt 42 de astfel de contracte în valoare de 39 milioane de euro.

O măsură puternică, dat fiind că valoarea unui proiect poate ajunge până la 2 mililoane de euro, a fost măsura 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole. Cele 44 de proiecte depuse pe această măsură însumează 24,89 milioane de euro. Prin intermediul acestei submăsuri se vor construi şase sere, cinci ferme zootehnice care se vor ridica pe raza comunelor Avram Iancu şi Ciumeghiu, proiecte care vin şi dezvoltă într-un mod moderm agricultura din Bihor. Pe dezvoltarea sectorului pomicol au fost depuse cinci proiecte în valoare 2,5 milioane de euro.

O altă măsură foarte importantă este cea legată de procesare.

„Credem şi noi şi spunem cu tărie că România nu mai trebuie să exporte materie primă şi să importe produsul finit. Aceste produse putând a fi procesate aici la noi motiv pentru care măsura 4.2 vine şi încurajează tocmai acest lucru: depozitarea, procesarea materiei prime. În Bihor sunt 12 astfel de proiecte care însumează 8,6 milioane de euro”, precizează Cristian Buzlea.

Măsura 6.1 -Instalarea tinerilor fermieri rămâne şi în această sesiune de finanţare în topul preferinţelor fermierilor bihoreni. Nu mai puţin de 827 de tineri bihoreni au beneficiat de sprijin în cadrul acestei măsuri.

61 de proiecte în valoare de 3,6 milioane de euro au fost depuse şi în cadrul submăsurii 6.2- Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zonele rurale.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !