+1,5 km de drum colector la Terminalul Intermodal

De Cristina Ghilea
+1,5 km de drum colector la Terminalul Intermodal
Proiectul ar urma să fie implementat de oraș, pe bani europeni.

Executivul a modificat proiectul drumului colector pentru Centrul de Transport Intermodal, prelungindu-l pe două porțiuni.
„Drumul colector a fost prelungit cu aproximativ 800 de metri pentru a face legătura cu viitoarea centură metropolitană şi, mai mult, avem încă un drum de 700 de metri care va facilita accesul în central intermodal. Practic în plus vom avea 1,5 km de drum care se adaugă vechilor indicatori tehnico-economici”, a spus viceprimarul Florin Birta.

Valoarea actualizată a investiției este de aproximativ 30 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 6,5 milioane lei în plus față de proiectul aprobat în anul 2017. Durata de execuție a pasajului și a drumurilor colectoare este de 16 luni.

„După ce vom aproba indicatorii tehnico-economici, se va semna contractul de finanțare și vom da drumul la procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Sperăm că în cursul anului viitor să putem începe această lucrare”, a mai spus vicele. Banii pentru lucrare ar urma să vină Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Proiectul Centrului Intermodal este în lucru, în Primărie. Conform unor declarații mai vechi ale edililor, acesta ar urma să asigure transportul combinat rutier-feroviar al mărfurilor, cu facilități de manipulare și depozitare a mărfurilor și zone dedicate serviciilor. Locația propusă pentru dezvoltarea proiectului de construire a terminalului este un amplasament situat în zona gării CFR din Episcopia Bihor, cu acces printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul național DN1.

În vederea deservirii viitorului centru de transport intermodal se propune realizarea unui pasaj suprateran în intersecția străzii Calea Borșului cu străzile Uzinelor și Nicolae Filipescu, zona girației existente, precum și a unui drum colector paralel cu Calea Borșului, începând de la intersecția cu acces la Centrul Intermodal.

Pasajul va avea o lungime de 266 m, cu două benzi de circulație, fiecare cu lăţimea de 3,9 m



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !