1,5 milioane de lei de rambursat în Bihor, pe taxele auto ilegale

1,5 milioane de lei de rambursat în Bihor, pe taxele auto ilegale
Vicepreședintele Administrației Fondului de Mediu arată că rambursarea taxelor este în curs de finalizare în județul Bihor.

„Noi sperăm că toate sumele vor fi virate până la finalul acestei luni, deși prin legislație există un termen până la finalul lunii iunie. Bihorul stă foarte bine din punctul de vedere al restituirilor”. Declarația îi aparține lui Dorin Corcheș, orădeanul vicepreședinte al Administrației Fondului de Mediu. Este vorba despre rambursarea către deținătorii de autovehicule care au plătit timbrul de mediu, taxa de poluare și celelalte variante de taxe speciale la achiziționarea de autovehicule, declarate de Uniunea Europeană ca ilegale, față de Guvernul României. Anul trecut, în luna mai, Comisia Europeană arăta că în cazul în care Guvernul nu va plăti rapid sumele, va declanșa procedura de infringement.

Din 100, încă 1,5 milioane

Potrivit situației transmise de către vicepreședintele Dorin Corcheș, plata timbrului și a taxelor, la nivelul județului Bihor, arată astfel:
plăți virate deja pentru taxa de poluare, respectiv alte taxe speciale pentru emisii: 52.871.950 lei. Plăți virate în contul timbrului de mediu: 57.166.535 lei. Total plăți efectuate deja în județul Bihor: 110.038.485 lei.

La capitolul solicitări de transfer de sume neachitate, situația se prezintă astfel: taxă poluare, taxă emisii poluante: 1.142.954 lei, respectiv timbru de mediu: 316.462 lei. Total plăți rămase de achitat în județul Bihor: 1.459.416 lei.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor