15 RON, premiu pentru o olimpică

15 RON, premiu pentru o olimpică
Organizata de Ministerul Educatiei si Culturii, Olimpiada nationala de mestesuguri artistice traditionale a numarat 140 de participanti, manifestarea fiind gazduita la a zecea sa editie de Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului.

Bihorul a participat în acest an cu un grup de copii de la Palatul Copiilor si Elevilor, membri ai cercului de pictura de icoane pe sticla si lemn, îndrumat de profesorul Gheorghe Costea. Participantii au fost, de fapt, câstigatorii fazei judetene a concursului.

Aflata la ultima participare, fiindca din acest an a devenit studenta, Gabriela Popa a reusit sa obtina premiul special al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sectiunea icoane pe lemn, Oradea reusind sa mai obtina doua locuri I prin talentatele Raluca Vlad si Ioana Stefan.

Fiecare participant a trebuit sa prezinte în concurs o expozitie personala si sa faca si o demonstratie practica a mestesugului. Olimpicii au fost premiati cu traditionala diploma, niste carti si „impresionanta” suma de 150.000 de lei vechi.

Publicul le apreciaza

Vadit jenat de cuantumul premiilor, profesorul Gheorghe Costea ne-a rugat chiar sa trecem peste acest amanunt. „Nu scrieti asta, e mai bine sa amintiti doar performantele”, a insistat profesorul.

Dincolo de modul jalnic în care sunt stimulate talentele în arta, olimpicele din Oradea ramân cu satisfactia ca publicul apreciaza lucrarile lor. Spre exemplu, Gabriela Popa a reusit sa-si vânda una dintre lucrarile cu care a participat cu 7 milioane de lei vechi, un pret bun pe piata de profil.

Veronica Bursasiu