160.000 de euro au primit cultivatorii bihoreni de roşii

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
1Comentariu
160.000 de euro au primit cultivatorii bihoreni de roşii
Urmare a măsurii de sprijin acordate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cultivatorilor de tomate, prin programul de finanţare, în judeţul Bihor au fost depuse până în prezent 210 cereri de finanţare.

Un număr de 53 de fermieri care au accesat acest program în prima etapă finalizând comercializarea celor 2.000 de kilograme până la data de 21 iunie, au intrat în posesia sumelor care totalizează circa 160.000 de euro, respectiv 3.000 de euro pentru fiecare cultivator înscris în acest program.

Suma constituie un aport financiar substanţial, mai ales că este vorba despre gospodării, respectiv exploataţii mici care pe o suprafaţă de 1.000 mp au obţinut cei 3.000 de euro ca şi sprijin acordat de MADR, bani cu care aceste ferme mici se pot gospodări, pot acoperi cheltuieli de achiziţionare a seminţelor sau a altor importuri, folie sau cheltuieli cu energia consumată pentru a încălzi aceste spaţii. „Aşteptăm ca toţi solicitanţii să reuşească să-şi înfiinţeze cultura şi să ducă la bun sfârşit programul astfel încât până la sfârşitul anului 2017 să beneficieze şi ei de cei 3.000 de euro conferiţi în cadrul programului”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor