167 de locuri in taberele studentesti

De Crina Dobocan
167 de locuri in taberele studentesti
Luni, 25 iunie, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor pentru taberele studenţeşti.

În acest an, studenţii de la Universitatea din Oradea au primit în total 167 de locuri.

„Încă nu am centralizat numărul cererilor depuse. Fiecare facultate trebuie să acopere numărul de locuri care i-a fost repartizat. Locurile au fost împărţite în funcţie de numărul de locuri bugetate. De exemplu, cele mai multe locuri le-a primit Facultatea de Ştiinţe Economice – 24, pentru că aici sunt cei mai mulţi studenţi bugetaţi. Nu ştim nici azi în ce staţiuni vor putea merge studenţii. Abia prin 9 iulie le vom primi prin Casa de Cultură a Studenţilor din Alba-Iulia”, a declarat prorectorul Simona Trip, responsabilul cu problemele studenţeşti.

Cazurile sociale, studenţii cu rezultate deosebite la învăţătură în anul universitar precedent, dar şi cei implicaţi în acţiuni de voluntariat, proiecte studenţeşti vor beneficia de un loc gratuit în tabere.

Plecarea în tabere se va face în opt serii, în perioada: 16.07 – 21.07 (seria I), 22.07 – 27.07 (seria II), 28.07 – 02.08 (seria III), 03.08 – 08.08 (seria IV), 09.08 – 14.08 (seria V), 15.05 – 20.08 (seria VI), 21.08 – 26.08 (seria VII), 27.08 – 01.09 (seria VIII).

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !