1919: Bucuria nu are etnie

92Comentarii
1919: Bucuria nu are etnie
ORADEA - Sala Traian Moşoiu a Primăriei a găzduit marti, la amiază, un simpozion dedicat aniversării a 90 de ani de la Eliberarea Oradiei de sub ocupaţia trupelor roşii ale lui Bela Kun.


Universitarul orădean Ioan Zainea a intrat din
start în atmosfera evenimentelor din aprilie
1919. Momentul intrării trupelor române
în Oradea, la 20 aprilie 1919, se înscrie
în şirul de evenimente care condus la
înfăptuirea propriu-zisă a
României Mari după primul război
mondial, a arătat Zainea, relatându-le celor
prezenţi mărturiile episcopului ortodox Roman
Ciorogariu, pe atunci vicar, şi a lui Gheorghe
Tulbure, ziarist şi primar al Oradiei interbelice,
în 1926.


Flori de liliac…


Citându-i pe cei doi, Zainea a descris suspansul
acelor momente. Deşi Unirea Ardealului cu
Ţara fusese decretată la 1 decembrie 1918,
trecuseră patru luni de la acel moment şi
trupele române nu reuşiseră
încă să ajungă la Oradea.
Între timp, în Ungaria puterea a fost
preluată de către comuniştii
conduşi de Bela Kun, ce au instituit dictatura
proletariatului. Mai mult, bolşevicii unguri
refuzau să pfredea fără vărsare de
sânge teritoriul pierdut de Ungaria către
România. „Situaţia instaurată de
către «trupele roşii» au afectat
populaţia Oradiei, deopotrivă maghiari
şi români. Groaza faţă de regimul
bolşevic pe care-l promova Kun îi apropiau
pe unguri de români, toţi văzând
în Armata Română izbăvirea.
În acea zi, de 20 aprilie, se zvonea că
trebuie să ajungă în Oradea trenuri
pline cu trupe comuniste, iar orădenii se rugau ca
românii conduşi de gen. Moşoiu să
ajungă înaintea bolşevicilor, care
urmau să facă prăpăd în
oraş”, a vorbit Zainea. Primarul de atunci
al Oradiei, Rimler Karoly, l-a primit pe gen. Traian
Moşoiu cu pâine şi sare, la intrarea
în oraş, rugându-l pe general să
preia oraşul sub scutul său.


Sosirea Armatei Române în
Oradea a fost aclamată deopotrivă de
români şi maghiari, orădenii,
indiferent de etnie, aruncând cu flori de liliac
spre soldaţii români, care-i salutau
zâmbind, cu mâna la chipiu. Desigur
momentele intonării imnului
„Trăiască Regele!” şi
„Deşteaptă-te române!”, au
fost apreciate mai cu seamă de
români…


Gen. Moşoiu a decis păstrarea
administraţiei oraşului, limitându-se
să numească pe lângă primar un
consilier român special. Gen. Holban a fost numit
comandantul Garnizoanei Oradea.


Ardealul, „mini-Europa”


Profesorul Aurel Pop, de la Universitatea
Babeş-Bolyai din Cluj, a vorbit ieri, în
Sala Traian Moşoiu a Primăriei, despre
traseul parcurs de continentul nostru de la o
Europă fărâmiţată la o
Europă a statelor naţionale şi
tendinţa tot mai accentuată spre o
Europă unită.


După ce a trecut în revistă
evoluţia Europei spre formarea statelor
naţionale, luând exemplul Franţei,
profesorul clujean a ajuns la realităţile
zilei de azi. „Mai pot exista localismele
în faţa globalismului? Din păcate,
lumea caută numai soluţii radicale tocmai
atunci când ele ar trebui să fie
cumpătate. Însă nu e o
contradicţie să fie în acelaşi
timp orădean, bihorean, român, european
şi cetăţean al universului! Poţi fi
de toate, în acelaşi timp”, a
arătat prof. Pop, care în încheiere a
elogiat multiculturalismul transilvănean.
„Transilvania e o Europă în
miniatură!”, a remarcat invitatul.


Calin Corpas

Taguri: , ,


92Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor