20 de kilograme de obiecte pirotehnice, confiscate. 25 de persoane, cercetate penal

1Comentariu
20 de kilograme de obiecte pirotehnice, confiscate. 25 de persoane, cercetate penal
În cursul lunii decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase alături de polițiștii bihoreni de ordine publică au ridicat în vederea confiscării 20 kg de obiecte pirotehnice interzise, în special petarde.

Totodată, 25 de persoane sunt cercetate penal pentru că au deținut și oferit spre comercializare respectivele articole pirotehnice interzise.

240 de petarde, depistate marți

Polițiștii Biroului de ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat marți un bărbat de 34 de ani, din comuna Oșorhei, care deţinea asupra sa și oferea spre comercializare 240 de petarde, articole pirotehnice interzise la deținere, comercializare sau folosire.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patromoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea.

ATENŢIE! Deţinerea, comercializarea şi folosirea petardelor sunt strict interzise

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

„De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, inclusiv prin intermediul Internetului, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Pentru a preveni evenimentele neplăcute care ar putea fi provocate în perioada sărbătorilor de iarnă prin folosirea petardelor, pentru a evita disconfortul produs cetăţenilor şi chiar rănirea unor persoane, poliţiştii bihoreni vor continua și în perioada trecerii dintre ani acţiunile menite să prevină şi să combată nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la regimul obiectelor pirotehnice” transmite IPJ Bihor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor