200.000 de euro nerambursabili

De Simona Drimbău
Reactualizat la:
200.000 de euro nerambursabili
Grupurile de Acțiune Locală sau grupurile de parteneri publici și privați locali care implementeaza o strategie de dezvoltare locală pot accesa sprijinul financiar aferent sM19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL.

Prin accesarea aceste submăsuri pot primi suma maximă de 200.000 de euro.

Scopul acestei submăsuri este finanțarea proiectelor de cooperare transnaționala dintre România și alte state europene și de cooperare interteritorială între GAL-uri din România și parteneriatele de tip DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității) sau alte parteneriate.

Sprijinul din cadrul acestei submăsuri este oferit pentru: Componenta A – Asistență tehnică pregătitoare, pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate, Componenta B – Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate.

Aplicanți

Beneficiarii submăsurii 19.3 sunt Grupurile de Acțiune Locală autorizate de AM PNDR pentru perioada de programare 2014-2020.

Sprijinul nerambursabil va fi de maximum 200.000 de euro/ GAL, cumulat pentru proiectele de asistență tehnică pregătitoare și proiectele de cooperare.

Valoarea maximă a sprijinul nerambursabil pentru componenta A va fi de 5.000 euro pentru intenția de a desfășura proiecte de cooperare transnațională și 2.000 euro pentru intenția de a desfășura proiecte de cooperare interteritorială.

Intensitatea sprijinului pentru proiectele de cooperare este de până la 100%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !