200 de orădeni vor construi patru case în nouă zile

De Simona Albinaru
3Comentarii
200 de orădeni vor construi patru case în nouă zile
© Voluntari pe şantier FOTO: HABITAT
Habitat pentru Umanitate Beiuş construieşte patru locuinţe pentru familii cu venituri modeste în doar nouă zile cu ajutorul a 200 de voluntari.

Între 13 şi 23 septembrie, asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş va continua parteneriatul de şapte ani cu compania Celestica şi va construi în Oradea patru locuinţe în doar nouă zile cu ajutorul a peste 200 din angajaţii săi. Celestica este una din cele mai implicate companii în proiectele de CSR (Responsabilitate Socială Corporatistă) primind anual numeroase premii la nivel local şi naţional pentru proiectele sociale pe care le-a realizat în Oradea. Habitat pentru Umanitate Beiuş este printre primii parteneri sociali alături de care Celestica s-a implicat în proiecte încă din anul 2010 de când susţine activitatea asociaţiei.

Până în prezent 1.262 de angajaţi ai companiei au voluntariat la ridicarea de locuinţe Habitat iar în acest an încă 200 vor da o mână de ajutor timp de nouă zile în cadrul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigur” din Oradea, ajutând la ridicarea a încă patru locuinţe noi. Ca o statistică putem spune că până în prezent orădenii au efectuat 10.096 ore muncă voluntară, adică exact 3 ani, 5 luni şi 12 zile cât ar fi muncit zi de zi un angajat care lucrează 8 ore pe zi. Compania a contribuit financiar şi cu munca voluntară la construirea a 7 case noi, a 3 garsoniere, la ridicarea zidurilor a 24 locuinţe şi la turnarea fundaţiile pentru 11 case.

„Eu particip pentru al patrulea an la rând ca voluntar în proiectele Habitat şi de fiecare data abia astept să revin, să mai bat un cui, să mai dau cu bindineaua sau să pun ţigle. Satisfacţia este de doua ori, odată că am ajutat pe cineva care are nevoie, iar pe de alta parte am învăţat lucruri pe care apoi le-am pus în practică şi acasă, iar experienţa alături de colegi este întotdeauna de neuitat!” mărturiseşte Alex, voluntar în cadrul proiectului.

Beneficiari

Beneficiarii din acest an ai locuinţelor sunt patru familii de orădeni care speră de mult timp să locuiască în condiţii mai bune. Ionuţ şi Ioana formează o familie tânără care locuiește într-un apartament cu două camere la bloc împreună cu părinţii şi încă două nepoate aflate în grija acestora aşa încât 6 persoane împart 50mp. O altă familie, a Adinei (îngrijitoare la un spital) şi a soţului, Silviu, (şofer distribuţie marfă în Oradea) au venituri care nu le permit decât să-şi plătească cele necesare pentru traiul de zi cu zi şi chiria la o garsonieră de 22mp. A treia familie, a lui Călin, locuieşte într-un apartament modest, cu chirie. Doar el lucrează, Anca, soţia sa, ocupându-se de creşterea celor doi copii. Având nevoie de bani pentru întreţinere şi pentru un trai decent, Călin a fost nevoit să-şi mai ia un al doilea loc de muncă, aşa că lucrează de dimineaţa până seara. Nu în ultimul rând, familia lui Toni a trecut în anul 1988 prin drama pierderii locuinţei proprii care a fost demolată pentru că orașul se extindea și casa lor cădea exact pe locul în care se construia o fermă. Statul comunist le-a dat o altă locuinţă pe care au pierdut-o în 2012 fiind evacuați din casă pentru că au pierdut procesul cu proprietarul care a revendicat-o, trăind de atunci din chirie în chirie.

Timp de nouă zile, sub atenta îndrumare a specialiştilor Habitat, voluntarii şi beneficiarii vor lucra cot la cot şi vor debita lemn, vor bate cuie, vor îmbina şi ridica ziduri, vor monta căpriorii de lemn, astereala şi ţigla şi vor termoizola cu polistiren cele patru locuinţe. O locuinţă are 56mp şi este compusă din două dormitoare în partea superioară, living, bucătărie şi baie la parter, făcând parte dintr-un complex de patru apartamente construite sub acelaşi acoperiş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor