200 milioane euro din vicii!

2Comentarii
200 milioane euro din vicii!
Ministrul Sanatatii a estimat suma pe care o va obtine într-un an din taxa pe viciu.

REPORTER: În urma mutarii plafoanelor privind medicamentele compensate de la farmacii la medicii de familie, se aud reactii vehemente din partea medicilor cu privire la aceasta decizie a dumneavoastra. Cum intentionati sa gestionati acest conflict?
Eugen Nicolaescu: O parte din medicii de familie au înteles si asteapta sa se realizeze o asemenea trecere si o asemenea schimbare; e în primul rând o schimbare de mentalitate, nu numai legislativa… În al doilea rând, sunt unii medici de familie care, dupa opinia mea, nu sunt în cunostinta de cauza cu ceea ce noi vrem sa facem cu adevarat, si atunci sunt îndreptatiti sa aiba o oarecare teama fata de schimbare. Înca nu li s-a explicat despre ce e vorba. Mi-am propus ca, începând de saptamâna viitoare si pâna pe 10 iunie, sa am întâlniri regionale cu medicii de familie în toata tara. Cred ca daca le voi explica în ce consta aceasta schimbare, daca le voi spune ca o asemenea masura va fi corelata cu un alt set de masuri care vin în favoarea medicului de familie, vor fi de acord. REP.: Vor fi si masuri de ordin pecuniar?
E.N.: Vor fi masuri de toate felurile. Medicii de familie care intra în aceste programe nationale vor primi bani pentru prima oara, pentru o munca pe care o presteaza si care nu a fost remunerata niciodata. Eu consider ca oamenii nu trebuie sa munceasca pe degeaba. Voluntarismul dinainte de 1989 a aratat ca duce lumea la prostii. În al doilea rând, România este singura tara din Europa care are plafoanele la farmacii, si nu la medici. Daca o Europa întreaga a facut într-un anumit fel, de ce România trebuie sa fie mai originala? Trebuie sa-i convingem pe medicii de familie ca originalitatea îi apartine lui Ion Iliescu. Suntem într-un alt regim, într-o alta epoca si într-o alta istorie. Ca atare, ei trebuie sa înteleaga ca asteptam de la medicina primara transformari majore. Si acestea se fac greu, cu schimbare de mentalitate, dar trebuie sa începem! Cred ca vom începe cu o primenire, dar dupa ce vom purta toate aceste discutii cu medicii de familie, pentru ca e normal ca dumnealor sa stie despre ce este vorba, sa stie ce asteptam de la dumnealor si, mai ales, si ce efecte asupra vietii profesionale pe care o desfasoara va avea o asemenea modalitate de lucru.

REP.: Sunteti convins de capacitatea dumneavoastra de a-i lamuri pe medicii de familie ca le va fi mai bine?
E.N.: Sunt convins ca am început o reforma ce a fost aspru criticata, controversata, care a trecut prin Parlament, a trecut prin Curtea Constitutionala, si acum se aplica. Eu cred ca faptele mele sunt mai clare decât vorbele mele.

REP.: Nu va e frica ca veti deveni cel mai impopular ministru al Cabinetului Tariceanu, în urma aplicarii taxei pe viciu?
E.N.: Dimpotriva, eu cred ca, daca va uitati pe forumurile ziarelor de pe Internet, foarte multe pareri sustin initiativa.

REP.: Ar fi în interesul Guvernului o scadere a consumului si, implicit, mai putine fonduri pentru bugetul de stat?
E.N.: De ce nu? Gânditi-va ca toti fumatorii astia într-o zi ajung bolnavi, si multi dintre ei, fiind bolnavi, tot consuma din banii sistemului de sanatate.

REP.: Ati calculat o suma globala ce s-ar aduna într-un an, în urma aplicarii taxei pe viciu?
E.N.: Sigur. 200 milioane de euro. Este un calcul pe care l-am facut estimativ. Este o suma importanta. Undeva între 0,3 si 0,4% din PIB, bani care intra în sistemul de sanatate. Vreau sa va spun ca trebuie sa ai curaj sa aplici o asemenea taxa. Eu am avut, pentru ca îmi dau seama ca trebuie sa gasim mai multe solutii pentru finantarea sistemului de sanatate. Aceasta este o solutie, concomitent cu, sper eu, o diminuare a consumului.

REP.: Când vor scapa românii de angoasa spitalelor fara medicamente?
E.N.: Pe masura ce reforma va înainta, pe masura ce mentalitatile se vor schimba, pe masura ce toate masurile dispuse vor intra în actiune, atunci toate aceste lucruri vor înceta. Gânditi-va ca vom primi bani mai multi în spitale, banii vor fi folositi mai eficient si vor fi mai multe medicamente.

REP.: Spitalul Judetean din Oradea are sub 10% din buget alocat medicamentelor. Undeva la 5%. Când vor disparea asemenea anomalii?
E.N.: Probabil ca într-un an de zile se va întâmpla acest lucru. Într-un an se va ajunge la un raport optim între ceea ce înseamna cheltuieli de natura functionala a spitalului si cheltuieli sanitare. Dar cred ca mai trebuie spus un lucru aici: noi va trebui sa actionam astfel încât sa translatam cât mai multa profilaxie catre medicul de familie si sa ajunga în spital doar cazurile care nu pot fi rezolvate în ambulatoriu. Din pacate, astazi ambulatoriul nu functioneaza si oamenii sunt trimisi direct la spital.

Calin Corpas



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor