2000 de oameni, aşteptaţi la concurs naţional de dans

De Otilia Șandor
1Comentariu
2000 de oameni, aşteptaţi la concurs naţional de dans
Se fac ultimele pregătiri pentru competiţia naţională de dans, de la Oradea.


Oradea este sâmbătă, 23 mai a.c., capitala dansului fiindcă va găzdui a treia ediţie a competiţiei naţionale de dans Cupa Feeling Dance. De la ora 12:00, la Era Shopping Park, circa 600 de copii de diferite vârste şi din toată ţara se vor întrece pe ritm de cha-cha, vals, tango, bachata, salsa.

Se mai aşteaptă sponsori

Intrarea este gratuită la concursul desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv şi a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor.

Competiţia, structurată în probe de perechi şi de fete solo se va bucura şi de participarea (în afara concursului) a circa 300 de copii de grădiniţă, care fac dans la Feeling Dance în unităţile de învăţământ şi care vor deschide parada oficială sâmbătă, de la ora 19:00.

Se apreciază că pe tot parcursul zilei, numărul oamenilor care vor fi prezenţi se ridică la 2000.

Iniţiatorul, Cristian Jurcuţ, a informat că în juriu şi în comisiile de arbitraj sunt specialişti în dans din toată ţara.

Concursul a fost organizat de membrii marii şcoli de dans Oradea Feeling Dance, e susţinut financiar de părinţi, bugetul fiind estimat la circa 40.000 lei. Cei care doresc să sprijine ca acest concurs special, de talie naţională, să se desfăşoare la cel mai înalt standard şi cei care vor să ofere donaţii pot să aleagă şi din mai multe pachete de sponsorizare atractive, devin parteneri şi astfel îşi vor putea asocia numele firmei cu un eveniment rafinat, elegant şi de calitate.
Persoanele şi firmele interesate de susţinerea financiară a acestei competiţii speciale, care face cinste Oradiei (oraş cu veche tradiţie în dans de societate şi nu numai) sunt rugate să îl contacteze direct pe Cristian Jurcuţ la tel: 0722.883569 sau 0741283569.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor