2007 – Anul Cetăţii Oradiei

ORADEA - Anul 2007 a fost unul favorabil descoperirilor arheologice din Cetatea Oradea. Cel puţin aşa rezultă din bilanţul întocmit de arheologii, arhitecţii şi studenţii care au lucrat împreună pe parcursul acestui an. Video

„A fost cel mai important an din puctul de vedere al descoperirilor, de când Cetatea a trecut în administraţia Primăriei”, susţine arheologul Adrian Andrei Rusu, coordonator al cercetărilor. Săpăturile au dezvăluit ziduri de incinte medievale, părţi de palisade, guri de lup, părţi de cazemată, cuptoare, canalizări ale secolului XVIII, morminte întregi sau distruse. „Sunt de fapt pur şi simplu nişte morţi aruncaţi într-un spaţiu pe care noi l-am studiat. Unii dintre ei au părţi anatomice lipsă”, spune Rusu.

Obiectele deosebite au fost expuse într-un spaţiu special amenajat, din interiorul Cetăţii. „Am descoperit un colţar de carte deosebit, care face parte dintr-o suită de obiecte de acest gen. Acestea dovedesc că Oradea nu a fost un centru militar, ci un centru cultural”, susţine arheologul.

Unicate

Pe cei 1300 de metri pătraţi cercetaţi arheologic, s-au descoperit o mulţime de obiecte din secolele XII – XIX, din lut, de ceramică, materiale textile, monede, vase de cupru, veselă şi chiar obiecte din import. „Avem câteva obiecte care sunt unicate cu siguranţă. Cea mai importantă captură constă într-o cutie de greutăţi. Nu ştiu în România să existe într-un muzeu aşa ceva. E şi o pensetă, despre care, personal, nici măcar în literatura de referinţă nu avut ocazia să citesc. O premieră în Oradea ar fi un picior de pocal, din import veneţian. Am descoperit şi o farfurie orientală”, relatează Rusu.

Săpăturile au adus la suprafaţă, printre altele, câteva articole de vestimentaţie, cum ar fi o bentiţă cu fir de aur şi argint, sau pantofi medievali, de piele. „Va trebui să întocmim un raport final, dar mai zăbovim asupra lui până în ianuarie. Chiar şi în această formă preliminară, însumează 200 de pagini”, spune coordonatorul cercetărilor arheologice.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !