În aşteptarea masteranzilor

În aşteptarea masteranzilor
ORADEA - Universitatea din Oradea se pregăteşte pentru startul unei noi sesiuni de admitere, dar de această dată este vorba despre cei care vor să urmeze studiile de master propuse de instituţia orădeană.

Conducerea anunţă că programele de master pentru absolvenţii din sistemul Bologna sunt acreditate.

Oferta de şcolarizare pentru master a Universităţii conţine nu mai puţin de 169 de programe de studiu, dintre acestea 134 sunt pentru sistemul vechi de studii superioare, iar 35 sunt pentru absolvenţii din sistemul Bologna. Numărul total de locuri disponibile masteranzilor de la Universitate este de 5.523 locuri, cifră ce reprezintă capacitatea maximă de şcolarizare pentru care se pot respecta standardele de calitate.

Admitere de toamnă

La sesiunea de admitere pentru master vor fi scoase la concurs, pentru sistemul vechi, un număr de 440 locuri bugetate şi 2.682 locuri cu taxă cărora li se adaugă 733 locuri bugetate şi 1.668 cu taxă pentru sistemul Bologna. Sesiunea de admitere va debuta în 1 septembrie, dată la care vor începe înscrierile, şi se va încheia în 19 septebrie odată cu afişarea rezultatelor.

„Pentru înscriere candidaţii vor trebui să prezinte un dosar ca şi la admiterea pentru licenţă, dar au nevoie în plus de foaia matricolă de pe parcursul facultăţii şi de diploma de licenţă, copie legalizată a acesteia sau, în cel mai rău caz, o adeverinţă din care să reiasă că a promovat examenul de licenţă”, ne-a informat Olimpia Popovicu, purtătorul de cuvânt al Universităţii.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !