În întâmpinarea lui Moş Crăciun

1Comentariu
În întâmpinarea lui Moş Crăciun
DEVA – Sfârşitul de an este perioada magică când totul din jurul nostru parcă prinde viaţă şi miracole se întâmplă la tot pasul. Oamenii devin mai buni, mai zâmbitori, mai darnici şi mult mai fericiţi.

Minunea naşterii Mântuitorului ne apropie de semenii noştri dorindu-ne să fim alături de ei, făcându-le surprize şi bucurii. Dar ce poate fi mai frumos în preajma Crăciunului decât râsul cristalin al copiilor şi bucuria de pe chipurile lor atunci când Moşul gătit în straie de sărbătoare le trece pragul şi împarte dulciuri lângă tradiţionalul brad de Crăciun. Copiii din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe Moş Crăciun, au pregătit, în aceste zile, serbări în care au prezentat programe artistice, colinde, dansuri populare, dansuri moderne, scenete pe tema Crăciunului şi frumoase poezioare. Moş Crăciun este nelipsit în fiecare centru împărţind cadouri tuturor copiilor cuminţi care au aşteptat cu nerăbdare acest moment al anului. Astfel de serbări s-au derulat deja în Centrul de Zi Deva, Casele Familiale din Orăştie, Centrul de Plasament pentru Copilul Deficient şi Comportament Deviant Săcel, Centrul de Integrare Socio-Profesională pentru Copii şi Tineri Bretea Streiului, Centrul de Plasament Haţeg şi Centrul de Plasament Brad. Astăzi, 20.12.2007, au loc astfel de serbări în Complexul de Servicii Hunedoara, Apartamentele de Tip Familial Hunedoara, Complexul de Servicii Vulcan, Apartamentele de Tip Familial Vulcan, Complexul de Servicii Lupeni, Apartamentele de Tip Familial şi de Urgenţă Lupeni, Centrul de Zi ,,Sufleţel” Petroşani, Apartamentele de Tip Familial Petroşani, Complexul de Servicii Petroşani şi Apartamentul de Urgenţă Petroşani. Mâine, 21.12.2007. Moşul va poposi printre copiii din Complexul de Servicii pentru Copilul cu Handicap Hunedoara, începând cu ora 10.00.

Sanda Bocaniciu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor