„În opinia mea, trebuie să ne apărăm mai bine”

ORADEA – Extremul-pivot al echipei CSM Oradea, Andelko Mandic (foto), spune că s-a adaptat bine în oraşul nostru. „Îmi place mult oraşul Oradea şi echipa la care joc. Este o formaţie alcătuită din jucători foarte tineri, care au şanse să progreseze şi să crească valoric.


Personal, aş dori să-mi prelungesc contractul
cu actuala mea echipă şi după ce acesta
va expira, la vară”, ne-a declarat Mandic.


Jucătorul sârb este căsătorit
şi are o fetiţă. Familia Mandic
aşteaptă în curând un alt copil,
tot o fetiţă. Andelko este deocamdată
singur, din acest motiv, la Oradea, dar spune
că-şi va aduce aici şi familia,
după ce soţia sa va naşte.


În ceea ce priveşte echipa, Mandic spune
că se înţelege bine cu antrenorii
şi conducerea tehnică. „Noi,
jucătorii mai experimentaţi,
încercăm să fim exemple pentru colegii
noştri mai tineri. Dorim să îi
ajutăm, să le inspirăm încredere
în forţele proprii. Încercăm
să-i determinăm să fie mai agresivi, mai
decişi în joc. Din păcate,
deocamdată echipa nu are constanţă
în joc. Avem perioade în care jucăm
bine şi marcăm multe puncte, dar şi
perioade de cădere, în care risipim cu
uşurinţă tot ce am acumulat
până atunci”, a afirmat jucătorul
sârb.


Întrebat care este punctul mai slab al echipei,
Mandic a spus că problemele tactice sunt de
competenţa antrenorului Veres Attila.
Jucătorul afirmă că se
înţelege foarte bine cu tehnicianul echipei.
„Nu pot să-mi dau cu părerea despre
problemele de ordin tactic, acestea aparţin de
antrenor. Ca o părere personală, cred că
ar trebui să ne apărăm mai bine, mai
agresiv. Un joc defensiv bun conferă
încredere şi inspiraţie în faza
de atac. Din păcate, noi suntem o echipă
tânără, care nu se bucură cel
puţin deocamdată de prea mult respect din
partea arbitrilor. Ei consideră că este
normal să pierdem şi ne tratează ca
atare”, a zis Andelko Mandic.


CARTE DE VIZITĂ


Andelko Mandic


Născut la 10 decembrie 1976, la Bacska Topolya
(Serbia)


Este căsătorit, are o fetiţă


1,98 metri, joacă pe posturile de extremă sau
pivot


A început baschetul la Subotica


A mai evoluat la echipe din Novi Sad, Belgrad, Vrsac,
precum şi în Cipru şi
Bosnia-Herţegovina


Se află sub contract cu CSM Oradea până
la finele sezonului 2008-2009


 

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase