În plină criză hoţii nu şomează

Poliţiştii recomandă să nu ţineţi în casă, neasigurate, sume mari de bani şi bijuterii
Poliţiştii recomandă să nu ţineţi în casă, neasigurate, sume mari de bani şi bijuterii
Poliţia recomandă un plus de vigilenţă întrucât hoţii devin mai îndrăzneţi pe timp de criză.

Accentuarea crizei economice a „îmbogăţit” doar agenda poliţiştilor. Reamintim că zilele trecute poliţiştii din Sâmbăta au recuperat cei 12.700 de lei furaţi de la un poştaş din Vaşcău iar poliţiştii orădeni s-au confruntat cu furtul unei cutii metalice cu 30.000 de lei, din biroul administratorului unei firmei de construcţii de lângă Aeroport. O altă serie de furturi au fost mediatizate joi, după identificarea suspecţilor.

Astfel, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală a orădeanului P.L. (27 ani), bănuit că pe 22 august ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unui orădean, de unde ar fi sustras bani şi bijuterii în sumă de aproape un sfert de miliard de lei vechi.

„Prejudiciul, de aproximativ 24.000 lei, a fost recuperat parţial. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul I.P.J. Bihor iar joi a fost prezentat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, transmite ofiţerul de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, subcomisar Ioana Indrieş.

Bunuri recuperate

Poliţiştii B.I.C. au mai început urmărirea penală a orădencei O.I.E. (23 ani), de la care au recuperat un portmoneu cu 250 lei sustras pe 21 august dintr-un sertar, într-un salon de coafură.

„Poliţiştii Biroului de Furturi din Auto au început urmărirea penală a orădenilor G.S.I. (20 ani) şi B.L.R. (20  ani), bănuiţi că în noaptea de 25 august ar fi sustras un sistem GPS dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Oradea, un GPS, iar de pe un alt autoturism ar fi încercat să sustragă componente exterioare. Prejudiciul, de aproximativ 1660 lei, a fost recuperat parţial.”, mai declară subcomisar de poliţie Ioana Indrieş.

Pntru a ajuta cetăţenii să prevină furturile din autoturisme, locuinţe sau sedii de firmă, Polişia bihoreană a postat o serie de sfaturi utile pe propriul site, bh.politiaromana.ro

„Menaj a trois”

 Un agent de pază vigilent a stricat planurile a două tinere care au lăcomit la articole de menaj într-un hypermarket orădean. „Două orădence de 31 de ani au reuşit să intre în atenţia firmei private de pază, care asigură protecţia unui hypermarket orădean, după ce au rupt ambalajul mai multor produse de menaj, pe care le-au introdus în poşete. Pentru ca să-şi acopere fapta, cele două au mai ales şi alte produse cu care s-au prezentat la casa de marcat pentru a le plăti. Agentul de pază care monitoriza video magazinul a observat însă acţiunea lor şi le-a transmis agenţilor de la casele de marcat cele văzute. Aceştia le-au invitatat pe amândouă în camera de interpelare şi au solicitat sprijinul jandarmilor.”, explică ofiţerul de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, cpt. Ioan Bogdan.

Un echipaj al IJJ Bihor s-a deplasat la faţa locului şi în urma verficărilor au găsit în poşetă bunurile, în valoare de 245 de lei,  reclamate ca fiind sustrase. La numai o oră Jandarmeria Bihor a fost solicitată să intervină la un alt magazin unde un arădean era suspectat că a sustras bunuri din magazin. Jandarmii deplasaţi la faţa locului, au găsit asupra acestuia bunuri nealimentare în valoare de 585 de lei, pe care le-a ascuns în geacă. Pe numele celor trei au fost întocmite acte procedurale pentru infracţiunea de furt calificat.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase