În priză pentru noul an şcolar

În priză pentru noul an şcolar
Scolile din Oradea vor intra în noul an scolar cu reparatiile curente la zi, dar cu o parte a santierelor mari în plina desfasurare. „Reparatiile capitale (RK) sunt, prin definitie, lucrari de amploare care se întind pe mai multi ani. Municipalitatea promite conditii decente de studiu pentru toti cei care frecventeaza scolile oradene.

În vara asta am început interventii la 30 de scoli, care vor continua si în vara lui 2007”, spune Georgeta Isai, director adjunct în cadrul Directiei Patrimoniu din Primarie.
Aceasta a tinut sa asigure parintii si elevii ca nici una dintre cele 82 de unitati scolare din Oradea nu este în pericolul de a nu primi autorizatie sanitara cu toate ca WC-urile din curte sunt, de-acum, o trista amintire pentru toate scolile oradene.

„Toate au autorizatie. În urma investitiilor de pâna acum, toate scolile au fost racordate la retelele de utilitati, mai putin gradinita din Episcopia Bihor. Din cauza unor problele juridice, aceasta va trebui sa se încalzeasca cu lemne si în acest an”, spune directoarea.

Bani în plus

Municipalitatea a alocat anul acesta 82 de miliarde de lei pentru unitatile de învatamânt, 16,5 miliarde pentru reparatii curente si igienizare, iar restul pentru RK.
Acum, reparatiile curente din 48 de scoli sunt gata în proportie de 100%, în 15 sunt pe final, doua dintre scoli, „Andrei Muresanu” si „Constantin Brâncusi”, vor începe anul scolar cu salile de sport în santier. „S-a intrat târziu pe amplasamente din cauza examenelor. La salile de sport se înlocuiesc pardoselile”, motiveaza directorul adjunct întârzierea.

În RK se afla 48 de unitati de învatamânt. „O parte din lucrari au început în 2005, 22 de unitati au fost deja finalizate, restul lucrarilor vor fi terminate fie în acest an, fie anul viitor”, a mai spus reprezentantul primariei. De RK beneficiaza Scoala 16, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” sau Scoala Generala „Avram Iancu”.

Satisfacuti
În vreme ce reprezentantii Inspectoratului Judetean Scolar nu au o opinie coerenta despre eforturile depuse pentru pregatirea anului scolar, unii parinti se declara multumiti. „Ai mei sunt elevi la „Dacia”, si acolo nu au suferit deloc de frig, cladirea este renovata, s-au pus termopane, zugravit este. Deci nu pot sa spun ca sunt probleme, mai ales ca este destul de curat”, apreciaza Marina Felix, mama a doi elevi.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase