În spitalele din Bihor, mai puţine concedieri din TESA!

În spitalele din Bihor, mai puţine concedieri din TESA!
În spitalele bihorene vor avea loc, după primele estimări, mai puţine concedieri la personalul TESA.

Bihorul ar putea să aibă mai puţini salariaţi concediaţi din unităţile medicale cu paturi, a estimat miercuri, înainte de şedinţa de guvern în care urma să se aprobe noul normativ al Ministerului Sănătăţii privind personalul pentru unităţile sanitare cu paturi.

Mai mulţi medici

Ministrul Sănătăţii Cseke Attila consideră că prin noul act, spitalele vor putea angaja mai mulţi medici şi asistenţi, mai ales că de ani de zile, la mai toate specialităţile, posturile au fost blocate în pofida penuriei personalului medical.

Noua prevedere elimină diferenţierea pentru specialităţi medicale şi chirurgicale, criteriul de normare a asistenţei medicale urmând a se realiza în funcţie de numărul de paturi, la toate spitalele şi cele regionale şi cele judeţene: un post de medic la 5-15 paturi şi un post de personal sanitar mediu la 8-12 paturi/tură (acum, la spitalele mari e prevăzut un post de medic la 12 paturi şi un post de personal sanitar mediu la 10 paturi pe tură).

La unităţile, secţiile sau compartimentele de cronici va creşte numărul cadrelor medicale de la un post de medic la 20 paturi şi un post de cadru cu studii medii la 18 paturi/tură aşa cum e acum, la un post de medic la 18-25 paturi şi un post de cadru mediu sanitar la 12-20 paturi/tură, în funcţie de necesităţi – după cum e prevăzut în noul act normativ.

La sanatorii, Ministerul Sănătăţii a prevăzut un post de medic la 30-45 paturi şi un post de asistent medical la 20-30 paturi/tură, iar în cazul preventoriilor, vor fi un medic angajat la 70-100 paturi şi un cadru mediu sanitar la 30-50 paturi/tură.

TESA afectată

Normativul iniţiat de Cseke afectează însă personalul TESA şi muncitorii din mai multe spitale din ţară, fiindcă prevede reducerea unui număr de 2-115 de persoane din categoria TESA în unităţile sanitare unde există excedent de personal faţă de normativul din prezentul proiect. Ministrul a avansat cifra de 3100 – la numărul de persoane „restructurate”.

Şi personalul de deservire, care desfăşoară activităţi de întreţinere clădiri şi instalaţii de apă, lumină şi încălzire va fi redus de la 1,5% posturi din statul de funcţii la 1%, a anunţat ministrul.

Cseke motivează că noul normativ va ajuta toate spitalele să se încadreze în limita bugetară de 70% cheltuieli de personal din bugetul unităţii sanitare cu paturi.

Cseke a dat şi câteva exemple de spitale din ţară, unde angajaţii TESA ar fi prea mulţi faţă de numărul de paturi. Bihorul însă nu figurează printre judeţele cu spitale „umflate” de TESA.

Bihorul nu prea

Înainte de şedinţa de Guvern de miercuri, reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu, dr. Marius Pârcioagă, a relatat că în Bihor, disponibilizările de la TESA nu vor fi foarte mari, fiindcă spitalele nu au prea făcut angajări excesive. Singura problemă s-ar putea ivi la Spitalul Judeţean, care, în urma preluării a unor secţii (nefrologie, hematologie, interne), ar putea avea acum, prin comasare, mai mulţi angajaţi în sectorul administrativ. „În spitalele din Bihor nu sunt foarte mari excese şi nu cred că e cazul de disponibilizări masive la noi”, a apreciat dr. Pârcioagă.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !