Încă 7 milioane de euro pentru piaţă

7Comentarii
Încă 7 milioane de euro pentru piaţă
DEVA – Proiectul Consiliului Local Deva, de construcţie a unei pieţe moderne, aprobat în urmă cu câteva luni, a fost reevaluat şi refăcut.

Vineri, într-o şedinţă de îndată a Consliului Local Deva, la care primarul Mircia Muntean a fost aşteptat mai bine de o jumătate de oră, s-a supus aprobării o nouă hotărâre prin care se adugă proiectului iniţial al Pieţei Deva, estimat la 19.531.632 lei, o modificare prin care se include amenajarea unei parcări subterane. Deci, pe lângă construcţia prevăzută cu parter şi etaj, noua piaţă a Devei va avea şi parcare subterană. Astfel, valoarea totală a investiţiei a urcat, la suma de 26.857.569, 45 lei.

Au demarat lucrările fără autorizaţie
În şedinţa de vineri, o parte a consilierilor locali au ţinut să atragă atenţia primarului că, dat fiind faptul că proiectul pentru construcţia noii Pieţe Agroalimentare a Devei nu a fost aprobat până acum, s-au efectuat lucrări neautorizat. „Îl felicit pe primarul Muntean pentru că, în sfârşit a intrat în legalitate! Ce s-a făcut până acum a fost fără autorizaţie. Aş dori să ştiu ce s-a întâmplat cu materialele provenite din demolările care au fost făcute la Piaţă?” a spus consilierul Florin Ghergan. Răspunsul lui Mircia Muntean a fost acela că „nu există nicio ilegalitate, niciun prejudiciu, pentru că există o autorizaţie de împrejmuire, de organizare de şantier.”

 

Despre materialele rezultate din demolările efectuate la vechea Piaţă Agroalimentară a Devei, primarul spune că au fost depozitate de Primărie şi că vor fi folosite la împrejmuirea parcului ce va fi amenajat în zona Bejan. Primarul nu a specificat însă ce se poate folosi şi cât din aceste materiale. Conform celor declarate în şedinţa de vineri, ca răspuns la interpelarea lui Ghergan, s-a specificat faptul că banii pentru acest proiect vor fi prinşi în bugetul local după ce proiectul va deveni eligibil. Noua Piaţă a Devei va fi dată în folosinţă, conform primarului Muntean, în luna septembrie 2008.

Sanda Bocaniciu



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor