Încă o lună până la „baraj”

ORADEA/BUCURESTI – Reprezentativa de handbal masculin a României are, spre deosebire de ediţiile anterioare, şanse reale de calificare la CM 2009.

Adversarul hărăzit de sorţi pentru „dubla” din barajul de la turneul play-off, Muntenegru, pare a fi ceva mai accesibil. Conform specialiştilor, şansele de calificare sunt de 50-50 % pentru ambele echipe.

 

În conformitate cu dorinţa antrenorilor şi jucătorilor naţionalei noastre, partida de pe teren propriu cu Muntenegru se va juca la Oradea, la data de 14 iunie. Şi FRH vrea la Oradea
Conducerea FR Handbal a trimis recent un fax pe adresa Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, propunându-i acesteia, organizarea, împreună cu autorităţile locale, a meciului cu Muntenegru. „După o tăcere de trei ani, federaţia şi-a adus aminte de asociaţia noastră. În faxul federaţiei, ni se solicită suportarea cheltuielilor legate de cazarea şi masa celor două echipe, în total 46 de persoane, a oficialilor EHF şi FRH, şase persoane, chiria sălii de antrenament şi meci, ambulanţa şi asigurarea securităţii în timpul partidei. Federaţia ne acordă nouă în schimb încasările obţinute din bilete. Chiar şi aşa, încasările nu acoperă mai mult de un sfert din suma necesară. Am să mă întâlnesc mâine (astăzi, n.r.) cu domnul primar, pentru a discuta despre efortul financiar necesar pentru organizarea acestui meci. Publicul orădean merită din plin să aibă parte de o astfel de partidă, care ne-ar putea aduce prima calificare după o lungă absenţă de peste zece ani la turneele finale”, ne-a declarat preşedintele ASJ de Handbal Bihor, Pavel Mercea.
La Oradea, din 2 iunie


Meciul România – Muntenegru este returul întâlnirii dintre cele două formaţii, prima manşă fiind programată în deplasare, la 7/8 iunie. Tricolorii au astfel ocazia de a tranşa pe teren propriu calificarea la CM din Croaţia 2009, în cazul unui rezultat favorabil. Naţionala României nu s-a mai calificat la un turneu final de CM sau CE din anul 1996. Handbaliştii tricolori vor sosi la Oradea începând cu data de 2 iunie, urmând să efectueze antrenamente la Arena „Antonio Alexe”. Celelalte întâlniri din barajul turneului play-off sunt: Spania – Grecia, Slovenia – Slovacia, Norvegia – Ucraina, Ungaria – Bosnia Herţegovina, Polonia – Elveţia, Cehia – Serbia şi Macedonia – Islanda.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !