Încă un proiect imobiliar la Oradea

1Comentariu
Încă un proiect imobiliar la Oradea
ORADEA – Grupul de investitori francezi care dezvoltă centrele comerciale Euromall din Piteşti şi Galaţi va realiza, în parteneriat cu firma românească Bador, un proiect imobiliar la Oradea, cu locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, investiţia urmând să ajungă la circa 500 de milioane de euro.

„Firma Bador din Oradea este proprietarul terenului de 93.000 metri pătraţi pe care va fi construit proiectul. Va fi un complex imobiliar care va fi dezvoltat în trei sau patru ani şi care va totaliza o suprafaţă construită de 270.000-280.000 de metri pătraţi. Investiţia se va ridica în jurul valorii de 500 de milioane de euro”, a declarat agenţiei Mediafax directorul Departamentului de Marketing&Development al investitorului, Rodica Preda. Ea a precizat că cea mai mare parte a proiectului va fi alocată spaţiilor rezidenţiale, fără să ofere însă alte detalii.

„Nu am definitivat încă proiectul ansamblului şi de aceea nu ştim mai multe detalii. Complexul va fi dezvoltat cel mai probabil în mai multe etape”, a adăugat Preda.

În estul Oradiei

Bador are ca obiect de activitate importul şi distribuţia materialelor de construcţii şi metale şi va contribui la realizarea proiectului cu terenul, fondurile necesare construcţiei fiind asigurate din surse proprii ale investitorilor francezi. Cel mai probabil, investiţia va fi realizată în zona de este Oradiei, în cartierul Velenţa.

„Nu excludem şi alte colaborări pentru realizarea acestui proiect sau a celor viitoare. Ne-ar interesa mai ales parteneriate cu fondurile de investiţii, aşa cum am făcut pentru celelalte proiecte ale noastre”, a precizat Preda.

Reţeaua Euromall cuprinde două centre comerciale, la Piteşti, finalizat în luna mai a anului trecut, şi la Galaţi, care urmează să fie lansat la sfârşitul acestui an. Ambele mall-uri au fost preluate, anul trecut, de fondul austriac de investiţii Immoeast.

Reprezentanţii investitorilor au declarat, anul trecut, că pe lângă cele două proiecte au în vedere construcţia a încă două mall-uri, la Ploieşti şi Craiova, pentru care ar fi investit circa 150 de milioane de euro.

  • Penny Market Oradea
  • Dan Birta

  • După supermarketuri, birouri


  • 1Comentariu

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor