Încep controale la ocoalele silvice

Încep controale la ocoalele silvice
Pompierii anunţă că încep să controleze ocoalele silvice şi firmele cu gatere, pentru prevenirea incendiilor.

Pompierii de la Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „CRIŞANABihor încep controale la ocoalele silvice şi la operatorii economici/persoanele fizice care deţin gatere, cu scopul de a preveni situaţiile de urgenţă, întrucât există riscuri de incendii.

Ce verifică?

ISU a transmis că în timpul controalelor se vor verifica cunoaşterea prognozei privind pericolele de incendiu de pădure, amplasarea turnurilor de supraveghere, organizarea avertizării, poziţionarea de panouri indicatoare cu măsuri preventive pentru turişti, organizarea de posturi de control pe timpul sezonului favorizant incendiilor de pădure, asigurarea alimentării cu apă în pădure şi în vecinătatea acesteia, dotarea cu tehnică şi mijloace specifice respectiv organizarea stingerii incendiilor de pădure.

Pompierii atenţionează că gestionarea situaţiilor de urgenţă ca urmare a incendiilor de pădure este o activitate de interes naţional şi din cauza dimensiunilor efectelor acestor riscuri şi presupune o serie de măsuri care trebuie luate în termen limită.

Risc mare

Prin urmare, pompierii informează că proprietarii pădurilor cu risc asupra populaţiei printr-un eventual incendiu sunt obligaţi să ia măsuri de prevenţie şi stingere a incendiilor şi să se doteze cu mijloace tehnice specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, indiferent de titlul de proprietate.

    Oamenii focului spun că anual, în România ard în incendii circa 350 ha de pădure, pagubele răsfrângându-se foarte mult în timp scurt şi pe termen lung (modificarea peisajului, dispariţia faunei sau florei, uneori aparţinând speciilor rare).
Pompierii sfătuiesc şi bihorenii simpli care, odată cu încălzirea timpului vor ieşi la picnicuri, să se asigure că sting focul de grătar, mici sau bogracs, pentru a nu fi ei vinovaţi de nimicirea pădurilor şi provocarea de pagube de orice fel.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase