Încep lucrările la noul pod peste Criş

9Comentarii
Încep lucrările la noul pod peste Criş
Săptămâna viitoare vor fi demarate săpăturile pentru montarea pilonilor la noul Pod Densusianu. Imagini

Luni după-amiaza, viceprimarul Gheorghe Carp a avut o întâlnire cu reprezentanţii ascoiaţiilor de proprietari nr. 108 – Tuşnadului şi Aurora, şi cu locuitori din zona Densusianu, în vederea deschiderii şantierului pentru construirea noului pod. Tot luni au fost aduse grinzile care vor fi asamblate la faţa locului şi a fost marcat locul.

Noul pod va înseamna de fapt o extindere a Podului Densuşianu, pentru a deservi circulaţia pe patru benzi în în această porţiune a Şoselei de Centură. „Săptămâna viitoare vor începe săpăturile pentru montarea pilonilor şi uleilor. Lucrările se vor desfăşura pe parcursul unui an, timp în care Podul Densusianu nu va fi închis, fiind în continuare circulabil”, a precizat Mirela Macra, reprezentant al Biroului de Presă al Primăriei Oradea.

Pistă de biciclete

Lucrările de construire a noului pod, ce se va realiza în amonte de cel actual sunt suportate de Compania Naţională de Drumuri şi Poduri şi fac parte din proiectul de modernizare a şoselei de centură şi a extinderii inelului ocolitor de la două la patru benzi. Executantul lucrărilor este firma Selina, în baza contractului cu Compania Naţională de Drumuri şi Poduri. Viceprimarul Gheorghe Carp le-a explicat participanţilor la întâlnirea de luni despre utilitatea şi necesitatea construirii noului pod. Practic din zona verde din imediata vecinătate a blocurilor va fi preluată o porţiune de şase metri, pe unde va trece noul pod.

Riveranii şi-au dat acordul cu privire la deschiderea şantierului de construcţie a podului. Viceprimarul i-a asigurat că zona va fi readusă la starea iniţială de către constructor şi va fi amenajată în plus şi o pistă pentru biciclete în zonă. La finalul întâlnirii, oamenii au adus în discuţie şi alte probleme, spre exemplu cele legate de canalizare, iluminat public şi parcări, care urmează să fie soluţionate de municipalitate.

Mălina Pop



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor