Începe primul Search and Rescue

Începe primul Search and Rescue
Prima conferinţă naţională de medicină de urgenţă şi salvări în situaţii speciale începe azi, la Băile Felix.

Search and Rescue 2009” (Caută şi salvează) – prima conferinţă naţională organizată în România pentru medicina de urgenţă şi salvări în situaţii speciale începe deseară, la Hotel Internaţional din Băile Felix, cu un cocteil. Între 22 şi 24 octombrie vor avea loc lucrările efective ale conferinţei.

Pentru profesionişti

Conferinţa se desfăşoară până în 25 octombrie şi se adresează persoanelor implicate în  acţiunile de salvare (medici, pompieri, salvatori montani, piloţi de aviaţie etc.). „Search and Rescue 2009” este organizată de Asociaţia SARTISS şi SMURD Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” Bihor, Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Societatea de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România, Fundaţia pentru SMURD, Consiliul Naţional Român de Resuscitare, Serviciul Public Salvamont Salvaspeo Bihor.

Situaţii speciale

Conferinţa se va axa pe dezbaterea „în mod particular a situaţiilor speciale de salvare prin prisma celor mai importante elemente care le caracterizează: de la situaţiile complexe ale traumatologiei aplicate, prezentarea de strategii, proceduri şi protocoale moderne, practica anesteziei în departamentul de urgenţă, până la managementul accidentelor în diverse situaţii speciale”, a declarat dr. Hadrian Borcea, preşedintele Comitetului de organizare al conferinţei. Dr. Borcea a explicat că prin identificarea nevoilor sistemului de urgenţă „organizatorii şi-au propus să deschidă cât mai multe porţi de acces către ceea ce înseamnă sistemele moderne de căutare – salvare”.

Invitat special

Vineri, Conferinţa va beneficia de cel puţin două evenimente cu totul speciale. Redactorul şef BBC Londra, Ian Cameron, va aborda subiectul salvării din situaţii speciale din perspectiva jurnalistică, în cadrul unei mese rotunde cu jurnaliştii locali. Tot vineri, dr. Raed Arafat, tatăl SMURD-ului din România, va susţine o lucrare legată de istoricul sistemului de intervenţie în caz de dezastre în ţara noastră, iar după-amiază va avea loc o prezentare tehnică de intervenţie cu autospecială de intervenţie în caz de dezastre şi posibil un elicopter de la Forţele Aeriene Române.

De menţionat că organizatorii acestei prime conferinţe sunt şi cei care au început construcţia primului centru de tip Search and Rescue, la Sântion, care va sta la dispoziţia atât profesioniştilor cât şi laicilor, oameni simpli care vor să înveţe să dea un prim ajutor de urgenţă în situaţii speciale, până sosesc echipajele specializate. Detalii despre conferinţa din Băile Felix se pot găsi şi pe site-ul SARTISS: http://www.sartiss.ro.

Otilia Şandor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !