Înfrângere onorabilă cu ZF Eger

Înfrângere onorabilă cu ZF Eger
Poloiştii de la CSM Frigo Conty au fost învinşi cu 9-11 de redutabila echipă maghiară.

Echipa noastră a susţinut joi seară o nouă partidă în cadrul Euro Interligii regionale de polo, primind vizita formaţiei ZF Eger, de care a fost învinsă, scor 9-11 (2-4, 2-3, 3-2, 2-2). Golurile întâlnirii au fost marcate de Monostori 4, Kádár 2 (1 din 5 metri), Samuilă 1, Diaconu 1, Kincses 1, respectiv Graham 3, Biros 2, Hegedus 2, Bundschuh 2, Bárány 1, Varga 1.

Poloiştii orădeni au făcut un meci bun, dar nu au reuşit să evite înfrângerea în faţa unei formaţii puternice, calificată în sferturile de finală ale Euroligii. ZF Eger, echipă din rândurile căreia nu au lipsit internaţionalii Biros Péter sau Varga Zsolt, se află de altfel pe locul secund în campionatul Ungariei. Maghiarii au început mai bine jocul, având avantaj de trei goluri la pauză, scor 4-7. Gazdele au echilibrat apoi disputa, apropiindu-se la un singur gol în sfertul patru, scoruri 8-9 şi 9-10. Au urmat din păcate două ratări ale orădenilor, iar celebrul Biros a înscris pentru 9-11, stabilind scorul final.

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !