Înfrânţi de campioană

ORADEA - Aşa cum se preconiza, partida dintre CSM Oradea şi campioana ultimilor cinci ani, Asesoft Ploieşti, a fost un simplu galop de sănătate pentru prahoveni. Cu toate că avea în faţă o echipă tânără şi neexperimentată, antrenorul ploieştenilor, Vladimir Arnautovici, nu şi-a subestimat adversarul, trimiţând în teren un prim cinci alcătuit din Osmokrovic, Hargrave, Cepulis, Căruţaşu şi Curtis, care s-a desprins rapid, 4-11 (‘3).

Fără Lazar (accidentat), tehnicianul orădenilor, Veres Attila, a replicat cu Hora, Szijarto, Stretea, Demjen, Torok, primul cinci al orădenilor reuşind o revenire spectaculoasă, 11-11 (‘6). Au urmat 16 puncte consecutive reuşite de campioana en-titre, care a câştigat clar primul sfert, 14-29. Ploieştenii au început în forţă şi sfertul secund, în care au reuşit o nouă serie de 18 puncte consecutive, astfel că la pauza mare Asesoft avea un avans mai mult decât liniştitor, 35-59.

În sfertul trei, antrenorul Vladimir Arnautovic a rulat după pauză întreg lotul aflat la dispoziţia sa. Chiar şi aşa diferenţa dintre cele două echipe a continuat să crească, oaspeţii câştigând clar şi ultimele două sferturi, astfel că finalul celor 40 de minute a consemnat victoria fără dubii a prahovenilor, care s-au impus cu 118-75. Orădenii, care au disputat în devans partida din ultima etapă a turului cu BC Târgu Mureş au intrat într-o scurtă vacanţă, partea a doua a actualui sezon urmând să debuteze pe 17 ianuarie.


CASETA TEHNICĂ


CSM Oradea – Asesoft Ploieşti 75-118 (14-29 19-30 19-28 23-31)

Sala de jocuri sportive a LPS Bihorul. Spectatori: circa 100

CSM: Stretea 8, Horga 2, Szijarto 13, Torok 12, Demjen 5, Botoş 10, Pacu 9, Hidi, Bungău, Hora 16. Antrenor: Veres Attila

Asesoft: Osmokrovic 2, Hargrove 17, Cepulis 24, Ararău 26, Căruţaşu 12, Grifith, Dogaru 4, Dodoc 5, Jones 17, Curtis 11. Antrenor: Vladimir Arnautovic.

Arbitri: Ciprian Stoica, Mihai Săndulache, Marius Epure

 

Ciprian Ciorba



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !