Îngrijitori calificaţi

ORADEA – Nu mai puţin de 57 de bihoreni au absolvit, pe parcursul anului, cursurile de calificare în ocupaţiile îngrijitor copii şi îngrijitor bătrâni, organizate de Fundaţia Ruhama.

Toţi cursanţii au obţinut certificate de calificare emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
„De la începerea activităţii, în 2004, şi până în prezent, Departamentul de Formare Profesională şi Servicii de Ocupare al fundaţiei a furnizat cursuri de formare profesională unui număr de 300 de persoane, iar de serviciile de informare, consiliere şi mediere în vederea ocupării au beneficiat un număr de 220 persoane, dintre acestea 49 fiind angajate”, susţine Monica Suciu, coordonatoarea departamentului.
În momentul de faţă, Ruhama este autorizată pentru furnizarea de cursuri pentru îngrijitori de bătrâni, de copii, lucrători sociali, formatori, legumicultori, agenţi vânzări, secretari, stenodactilografi, operatori birotică şi florari-decoratori, oferind totodată cursuri de iniţiere în conceperea şi redactarea cererilor de finanţare şi de specializare în comunicare, prevenirea abuzului, supervizare şi tehnici alternative în educaţia copilului.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !