ÎPS Daniel vrea să desfiinţeze Colegiul Electoral

Reactualizat la:
ÎPS Daniel vrea să desfiinţeze Colegiul Electoral
În ziua în care se pune o nouă piatră de temelie la Catedrala Mântuirii Neamului, o decizie a Sfântului Sinod – decizie despre care nu sunt comunicate însă toate amănuntele – provoacă neînţelegere între clerici, dar nu numai!

E vorba despre schimbarea statului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Presa centrală vorbeşte că schimbarea înseamnă, de fapt, că mirenii din Colegiul Electoral bisericesc îşi pierd orice putere de decizie la alegerea ierarhilor. Sunt aceiaşi mireni care, prin votul lor, au participat la înscăunarea actualului Patriarh.

Potrivit ziarului Gardianul, lucrările Sfântului Sinod din aceste zile au fost tensionate, miezul discordiei constituindu-l articolele 127-131 din actualul proiect de statut, privitoare la alegerea clerului superior, adică de la patriarh la arhiereu vicar, în care rolul unuia dintre principalele organisme ecleziale, respectiv Colegiul Electoral Bisericesc, constituit dintr-un procent însemnat de laici, este practic anulat. Hotarârea a fost vehement criticată de IPS BartolomeuAnania, Mitropolitul Clujului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase