„Îşi vor vinde pielea foarte scump”

5Comentarii
Andor ar putea fi titular sâmbătă
Andor ar putea fi titular sâmbătă
ORADEA – Apăsaţi de cele trei eşecuri consecutive, fotbaliştii bihoreni sunt dornici să reînoade şirul victoriilor iar prima ocazie este în meciul de sâmbătă cu FCM Târgovişte. FC Bihor pare să pornească cu prima şansă, dar echipa târgovişteană nu trebuie subestimată în ciuda poziţiei din clasament sau a pasivului de -16 la adevăr.


După remiza de la UTA şi victoria cu
Arieşul venită în prelungiri, FCM mai
trage nădejde la salvarea de la retrogradare.
„FCM Târgovişte este o echipă
arţăgoasă, iar punctele lor forte sunt
atacul şi linia de mijloc. Îşi vor
vinde pielea foarte scump. Suntem peste ei ca valoare,
dar acest lucru trebuie să-l demonstrăm pe
teren. Trebuie să câştigăm
neaparat”, afirmă antrenorul Vig Zoltan.


Autorul golului victoriei cu Arieşul Turda, marcat
în minutul 90+4, Cosmin Anton anunţă
intenţiile târgoviştenilor.
„Evident, jucăm la victorie cu FC Bihor.
Echipa e pe val, are moral ridicat şi vrem să
cucerim cele trei puncte. Putem să ne salvăm
de la retrogradare”, spune Anton.


Partida va fi condusă de o brigadă
formată din Dan Monea (Cluj) – Lorin Udrea,
Mihaela Popescu (ambii din Târgu Jiu),
rezervă Constantin Stamatoiu (Arad). Observator
FRF: Lică Movilă (Bucureşti).


 

Echipe probabile

FC Bihor: Szasz – Ţârcă,
Muscă, Şomodean, D. Sânmărtean –
Cr. Andor, Filip, C. Bucur, Floruţ – Tomaz, Lucas.
Antrenor: Vig Zoltan

Târgovişte: Zegheru – B.
Popescu, Moroiţă, Oană, Letu – L.
Mihai, Boroş, C. Anton, Ndigwe – Sagna, De
Alvorado. Antrenor: Ion Constantin


 

Teodor Biris



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor