2,2 milioane de euro pentru reabilitarea Casei Darvas – laRoche

De Cristina Ghilea
9Comentarii
Ilie Bolojan şi Sanda Catană au semnat contractul, la Oradea
Ilie Bolojan şi Sanda Catană au semnat contractul, la Oradea
Contractul de finanţare pentru reabilitarea imobilui şi transformarea în muzeu a fost semnat miercuri, la Oradea.

Proiectul transformării Casei Darvas – La Roche în muzeu Art Nouveau, după o prealabilă reabilitare, a fost primul pentru care s-a semnat contractul de finanţare pe Axa 5, Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.

Sanda Catană, directorul executiv al Direcţiei Implementare Programe Operaţionale Regionale, din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regionale Nord-Vest, s-a aflat, miercuri, la Oradea pentru acest scop. A semnat contractul împreună cu primarul Ilie Bolojan, în prezenţa lui Marius Moş, şeful Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională. Costul reabilitării imobilului din strada Iosif Vulcan este estimat la 2,2 milioane de euro, dintre care 2% este contribuţia oraşului.

Cu lift

Proiectul de amenajare a imobilului cuprinde şi montarea unui lift care să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi motorii în întregul muzeu.

Ca scop, municipalitatea şi-a fixat atragerea a 5.000 de vizitatori pe an dar şi înfiinţarea unui centru cultural care să încurajeze schimburile culturale, turistice şi de tineret.

Lucrările care se vor executa la Casa Darvas – La Roche sunt unele specifice de restaurare a clădirii – lucrări la rezistența și arhitectura clădirii, lucrări la canalizare, instalații electrice și sanitare, dotări specifice funcțiunii muzeale, dar și lucrări de amenajare a curții, care vor consta în amenajarea gardului, a terasei clădirii, a mobilierului de grădină și în realizarea instalațiilor hidraulice/de irigare.
Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni.

Creştere

Primarul apreciază proiectul ca parte din strategia de dezvoltare economică a Oradiei – cu obiective notabile, atractive, componenta de turism ar urma să fie „un motor suplimentar de dezvoltare economică pentru oraşul nostru”.

A punctat că imobilul face parte dintre clădirile importante ale oraşului, care meritau reabilitate cu eforturi susţinute din partea Primăriei. În lista aceasta figurează, Cetatea, „clădirea sinagogii de pe strada Independenţei, acum galeria de artă şi sală evenimente, clădirea fostei sinagogi de pe Independenţei care urmează să fie reabilitată din toamnă ca muzeu al evreilor, la clădirea fostei loje masonice Sfântul Ladislau, muzeu al masoneriei şi sala mare a Primăriei Municipiului Oradea, tot zonă de muzeu”.

În avans

„Am depus mai multe proiecte pe acestă axă. În urma analizării documentaţiei ADR Nord Vest şi autoritatea de management au declarat câştigător acest proiect. Valoarea totală este de 2 milioane euro. Noi ne-am pregătit pentru licitaţie. În 23 iunie a fost trimisă procedura pentru publicare pe SEAP, în cea de a doua jumătate a lunii va fi publicată, din toamnă vor începe aceste lucrări”, anunţă primarul.

Sanda Cătană a punctat că echipa orădeană de proiecte cu finanţare europeană s-a mişcat foarte bine şi a semnat prima pentru această finanţare.

„Această echipă ocupă în continuare un loc de frunte în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Sper ca și celelalte axe de finanțare, care urmează să se deschidă, vor fi la fel de atractive pentru municipiul Oradea.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor