23 de organizaţii civice cer revocarea judecătorilor CCR şi a Avocatului Poporului şi pregătesc proteste

Reactualizat la:
23 de organizaţii civice cer revocarea judecătorilor CCR şi a Avocatului Poporului şi pregătesc proteste
Un număr de 23 de asociaţii civice califică decizia CCR ca una care produce o restauraţie a regimului comunist şi solicită revocarea membrilor CCR, ca şi a Avocatului Poporului.

În cadrul unui “protest împotriva restauraţiei”, un număr de 23 de organizaţii civice consideră că decizia Curţii Constituţionale produce o “adevărată restauraţie a regimului comunist” şi solicită Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei o serie de măsuri, printre care revocarea membrilor CCR. “Organizaţiile semnatare susţin funcţionarea instituţiilor democratice, inclusiv a instituţiei Curţii Constituţionale, dar consideră că prin decizia nr.51/2008 judecătorii CCR au acţionat imoral, incompetent şi împotriva instituţiilor statului de drept”, se arată în comunicatul remis NewsIn, în care se precizează că judecătorii CCR “fac confuzii grave cu privire la fundamentele statului de drept”.

Organizaţiile solicită şi revocarea imediată a Avocatului Poporului, “care prin argumentele de susţinere a neconstituţionalităţii Legii 187/1999 nu a reprezentat interesele poporului, interzicând cetăţenilor dreptul de a avea acces la propriul dosar”, cu referire la sintagma instituţiei, în punctul de vedere trimis Curţii – “excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale atacate conţinând un venin neconstituţional”.

De asemenea, organizaţiile semnatare ale protestului cer iniţierea şi adoptarea de urgenţă a măsurilor legale care să permită continuarea mecanismului de deconspirare a Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, ca şi gestionarea arhivelor fostei Securităţi. Cele 23 de organizaţii consideră şi că decizia CCR “subminează principiile şi fundamentele statului de drept şi reprezintă o întoarcere la practicile regimului comunist”.

O altă solicitare a organizaţiilor este ca membrii CNSAS să facă publice “de urgenţă” informaţiile pe care le au despre eventuala colaborare sau apartenenţă a magistraţilor, inclusiv a judecătorilor din CCR, la fosta Securitate.

Pentru rezolvarea acestor solicitări, organizaţiile semnatare au decis organizarea unor acţiuni de protest, în Piaţa Universităţii începând din data de 3 februarie, orele 14.00, “până la rezolvarea acestor solicitări”.

Semnatarii protestului sunt Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academică din România, Asociaţia Pro Democraţia, Alianţa Civică, Academia Civică, Freedom House România, Institutul de Politici Publice, Fundaţia Memorialul Durerii, Agenţia de Monitorizare a Presei, Miliţia Spirituală, Societatea pentru Justiţiei SoJust.ro, Societatea Timişoara, Fundaţia “Gheorghe Ursu”, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Revoluţionarilor fără Privilegii, Asociaţia 21 Decembrie, Liga PRO EUROPA, Academia de Advocacy, Fundaţia Soros România, Grupul pentru Reforma Universitară (Timişoara), Fundaţia a Treia Europa, Blocul Naţional Sindical.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !