230 de ani de învăţământ românesc

De Crina Dobocan
Şeful ISJ la eveniment
Şeful ISJ la eveniment
Simpozionul a avut loc joi, 8 mai, în Sala Mare a Primăriei Oradea.

Primăria Oradea a fost joi, 8 mai, gazda festivităţii de aniversare a 230 de ani de la înfiinţarea primei şcoli româneşti la Oradea, astăzi Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. La festivitate au participat PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, prefectul Bihorului, Claudiu Pop, inspectorul şcolar general Daniel Negrean, prorectorul Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. Sorin Şipoş, directorul Liceului Greco-Catoli, Andrei Cristea (amfitrionul evenimentului), dar şi episcopii prezenţi la Sinodul Bisericii Greco-Catolice.

„Anul acesta se împlinesc 260 de ani de la deschiderea şcolilor Blajului, care nu au fost confesionale exclusive, ci şi-au deschis porţile pentru toţi copiii românilor, indiferent de confesiune. De acolo a pornit un mare avânt al românilor către cultură, spre înfiinţarea altor şcoli în ţară, la ridicarea copiilor de ţărani de a se forma ca intelectuali, din rândul cărora se vor înălţa marile valori ale ţării noastre”, a declarat episcopul Virgil Bercea.

În cadrul simpozionului cu tema „230 de ani de la înfiinţarea primei şcoli româneşti în Oradea” au fost evocate personalităţi, precum Siminion Bărnuţiu, Titu Maiorescu, Aron Pumnul, Iosif Vulcan, Samuil Vulcan, dar şi profesorii orădeni care au pus umărul la dezvoltarea Liceului Greco-Catolic. „Un rol foarte important în dezvoltarea acestuia l-a avut prof. Cornelia Vesea, cea care a demarat sistemul de învăţământ primar step-by-step, liceul având, în prezent, 28 de clase în care se practică această alternativă educaţională foarte apreciată”, a amintit PSS Virgil Bercea.

Inspectorul Daniel Negrean i-a acordat directorului Andrei Cristea o diplomă aniversară, în semn de apreciere pentru contribuţia la progresul învăţământului din Oradea.

Andrei Cristea a vorbit despre actualul liceu, înfiinţat în anul 1784, „în care valorile modernităţii se sprijină pe soclul solid al conştiinţei continuităţii şi apartenenţei la un învăţământ creştin datând încă din secolul al XVIII-lea, în care se îmbină armonios numele şi respectul libertăţii de gândire, de exprimare şi de acţiune”.

„Niciodată nu vom condiţiona înscrierea elevilor de apartenenţa la cultul greco-catolic. Este foarte important să fim deschişi şi să oferim o perspectivă”, a mai punctat profesorul Andrei Cristea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !